La spitalul din Caransebeș pacienții vindecați de COVID -19 sunt externați pe bandă rulantă

untitled design set 970x90 px

Alți 6 pacienți au fost vindecați și externați din Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, spital suport COVID-19. Printre externați se află și primii membri ai familiei numeroase de romi, care au fost depistați pozitiv în urmă cu aproape 10 zile.

În 5-7 zile pacienții cu coronavirus se tratează la Caransebeș, ne-a precizat managerul spitalului Adrian Cican, ceea ce dovedește că nu au avut forme severe ale bolii.

Acum avem internați 22 de pacienți cu forme ușoare și medii de coronavirus. Astăzi am externat alți 6 ceea ce înseamnă că numărul pacienților vindecați a crescut la 18. Până acum am avut 40 de pacienți confirmați și azi mai avem 22 internați. La aceștia se adaugă 6 suspecții la care așteptăm să primim rezultatele, dintr-un total de 32 de suspecți avuți până acum. Azi am avut un pozitiv și un neconcludent pentru care se reia procedura de testare”, ne-a precizat managerul Adrian Cican.

Directorul spitalului ne-a mai precizat că 8 asistente testate au anticorpii de Sars- CoV- 2, ceea ce înseamnă că la un moment dat au avut virusul în organism, fără simptome și corpul a învins acest virus, iar acum au anticorpi de coronavirus.

Un lucru deosebit de interesant, pentru care doresc să nu se creeze panică și să apară întrebări de genul, la cine au mai putut da virusul, cum de e posibil să nu știe că au fost infectate…, este posibil pentru că organismul omului luptă pe toate căile și aceste 8 asistente la care testele au reieșit că au anticorpii, 4 testate ieri și 4 azi, sunt norocoase și chiar dacă în timp vor mai putea face boala vor face forme ușoare”, a mai precizat Adrian Cican.

publicitate ziar expresb 1000x100

În cele două zile de testări au recoltat sânge pentru testele simple pentru coronavirus la 144 de angajați ai spitalului, rezultatele au fost înmânate șefilor de secții, care au transmis personal rezultatul cadrelor medicale. Menționăm că testele au ieșit negative, niciun angajat din cei testați până acum nu este infectat cu coronavirus. Recoltarea va continua până când toți cei 501 angajați vor fi testați.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/