În acest weekend, se desfășoară Memorialul Werner Hirschvogel. Sâmbătă și duminică, circulația va fi întreruptă între orele 8:30-18:30.
Ediția de anul acesta a Cupei Reșița este dedicată pilotului reșițean, legendă a sportului cu motor de numele căruia se leagă formarea multor piloți care au făcut performanță pe traseele de viteză în coastă din țară. Lucien Hora, Mircea Pădurean sau Christian Nistoran sunt doar o parte a piloților formați de Werner Hirschvogel.
Etapa programată în acest weekend reunește concurenți deopotrivă din Trofeul Național Masters și din Campionatul Național și contează ca și etapa a V-a din Campionatul Național de Viteză, respectiv a III-a din Trofeul National. Printre cei 50 de participanți, se numără piloții locali Claudiu Ciucă, George Șchiopulescu, Andrei Precup, Răzvan Dan Goșta, Darius Vîlsan, Gabriel Găman, Mircea Avramescu, Andrei Rotaru, Ionel Gheorghe și Rareș Madina. La start vor fi prezenți Petru Iovan și Răzvan Potocean, cei ce vor avea rolul de deschizători. Trebuie precizat că, dintre cei 50 de participanți, 33 vor puncta în campionatul național, nouă vor puncta în trofeul național iar ceilalți opt vor reprezenta campionatul dedicat automobilelor istorice.
Despre Werner Hirschvogel trebuie precizat că, în 2010, i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare al Reșiței pentru ca, în 2014, să plece în ultima cursă, fără finish. Anul acesta, la zece ani de la dispariția sa, i se va acorda post mortem titlul de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin pentru merite deosebite în promovarea sportului și creșterea prestigiului județului la nivel național și internațional. Competiția din weekend se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv în parteneriat cu asociațiile sportive Auto Blic și ACM Sport Reșița fiind cofinanțată de Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița. Programul celor două zile cuprinde recunoașterea traseului, antrenamente cronometrate, concursul și festivitatea de premiere.