La Reșița drepnelele se pregătesc de plecare

Sunt ultimele zvâcniri ale unui anotimp pe care-l vom reîntâlni abia peste un an. Sunt ultimele zile în care mai auzim țipătul ascuțit al păsărilor despre care se spune că dorm în zbor! Da, pare curios, dar exact așa se întâmplă cu drepnelele adesea confundate cu rândunicile sau lăstunii.

Dacă v-ați oprit la o terasă în centrul Reșiței ori ați zăbovit la o înghețată în zona pietonală sau ați privit funicularul, cu siguranță le-ați remarcat. Sunt păsări gălăgioase, se avântă în stoluri pe distanțe variabile între două clădiri sau brăzdează cerul în fuga lor disperată după hrană. Mai ales atunci când sunt mai multe la un loc, se aud cum se cheamă…„srii, sriii”…

Sigur că de la distanță par a fi rândunici, dar nu sunt. Ele prezintă o culoare neagră-maronie relativ uniformă pe tot corpul, cu excepția bărbiei de culoare albă. Aripile sunt lungi, ascuțite și sub formă de seceră, iar coada este puternic bifurcată, dar relativ scurtă.

Pe site-ul Societății Române de Ornitologie sunt descrise trei varietăți identificate în țară: drepneaua mare, palidă și neagră (apus apus), ultima fiind mai prezentă în partea de vest, în mijlocul aglomerărilor urbane cum este și zona centrală a Reșiței. Este o specie migratoare, cuibăritoare în țara noastră și sosește în general începând cu luna aprilie și cam pe vremea asta pleacă spre locurile de iernare în jumătatea sudică a Africii.

„Atât numele de gen, cât și numele speciei (apus) provin din cuvântul grecesc apous – pasăre asemănătoare cu rândunica despre care se credea că nu are picioare; numele combină cuvintele grecești a – fără și pous – picior, făcându-se referire la caracterul speciei de a avea picioare foarte scurte, aterizând rar și aproape exclusiv pe suprafețe verticale de care se poate prinde.” Cuiburile nu sunt la vedere, drepnelele având o mare abilitate de a și le construi în zone stâncoase, chei, cariere, râpe argiloase, arbori scorburoși sau în orașe în crăpăturile zidurilor, în turnuri părăsite sau pe terase ori locuri strâmte și mai puțin accesibile. „Sexele nu se pot deosebi, masculul și femela arată la fel și se comportă la fel; indiferent de sex fiecare individ singur își atrage partener, participă împreună la construirea cuibului propriu-zis, fac cu schimbul în timpul incubației, împreună isi hrănesc puii (media de pui pentru o pereche de drepnele este de 30).”

Interesant de știut este că specia își petrece majoritatea vieții în zbor, cu excepția momentelor scurte petrecute în cuib. Reușește ca în timpul zborului să se hrănească, (din planctonul aerian) să bea apă, să se împerecheze și chiar să se odihnească, plutind la înălțimi mari într-un zbor relaxat. Ornitologii susțin că există indivizi care s-au aflat în zbor continuu pe o perioadă de 10 luni.

Ca de obicei, se întâmplă și accidente în această lume a păsărilor în continuă mișcare și în asemenea situații are cine să se ocupe de ele. Fiindcă în București a fost creată o „clinică” specială unde drepnelele primesc o a doua șansă la viață. Le sare în ajutor Centrul de Reabilitare Drepnele, iar amănunte pot fi obținute aici, pe site-ul dedicat, unde sunt postate și alte curiozități despre aceste înaripate.

• Tweet
• Pin It