La plăcinte, înainte

Citesc de ceva vreme pe spațiile de socializare un iureș de articole ce deplâng soarta artiștilor noștri. Evident, pe a celor ce ajung la o anumită vârstă și nu îi mai ajută vocea și talentul. Un fel de punere în pagină a oropsirii la bătrânețe a celor ce ne-au încântat tinerețea și viața. Frumos și de-a dreptul înduioșător.

Dar, dragilor, haideți să scăpăm de emoții și să coborâm cu picioarele pe pământ. Îi dăm la o parte pe Brâncuși, Enescu și ne aplecăm asupra tagmei lui Fărămiță Lambru, Maria Tănase etc. Suntem în fața unei bresle de artiști care ne bucură viața. Și ne-o bucură pe mii de euro. Săptămânal, dacă nu și de două, trei ori pe săptămână. Vor sări și mă vor înjura că în ce calitate le socot eu veniturile. Păi, dragilor, vi le socot în funcție de cât cereți la o nuntă, un botez, o cumetrie. Lejer de tot, pentru un artist cerut de public, luna se încheie cu un minim minimorum de douăzeci de mii de euro. Și de aici pleacă viața aia de rahat de după ieșirea din scenă.

Cât dai tu, prietene artist popular, la fondul de pensii din suma asta? Cât la sănătate? Da, ești adeptul îndemnului strămoșilor, carpe diem. Dar zile ai și după ce îmbătrânești. Ca în orice domeniu, și aici lucrurile pot fi discutate. Cunosc artiști ce își plătesc conștiincios dările la stat. Ei nu se plâng. Se plâng cei cărora li se cam rupe de sistemul de asigurări sociale. Când iei, te bucuri, nu? Când trebuie să dai, înjuri statul că nu te lasă să te bucuri de roadele muncii tale. Un fel de nu pensii, ci venituri speciale pentru dragii noștri artiști populari.

Mă risc și solicit ANAF să prezinte o situație a impunerilor pe venit plătite de artistul X la o încasare de opt mii de euro pe o noapte de prestație. Și atunci, dragule ANAF, poți să amendezi și baba cu pătrunjel și pe ăla cu langoșii și pe oricare idiot care încearcă să trăiască din munca sa, înscris fiind la ANAF și plătindu-și toate dările către stat. Nu de alta, dar dacă proștii ăștia de mici întreprinzători nu-și plătesc taxele și impozitele, n-ar fi păcat ca miile de euro de acum ale rapsozilor să se transforme în sărăcie la bătrânețe?

Cât de ipocrit poți fi ca în anii de glorie să te culci cu capul pe fără număr, fără număr, fără niciun respect față de legile fiscale ale țării, ca la finalul carierei să ceri o milă fără număr, fără număr. Da, aveți dreptate, nu e doar ipocrizie, are și o mare doză de nesimțire.

• Tweet
• Pin It