La Oravița lucrurile nu merg așa cum ar trebui!

Marțian Lepa, consilier local și președinte PSD Oravița, trage un nou semnal de alarmă asupra situației din Primărie și Consiliul Local, care nu face altceva decât să pună frână dezvoltării orașului!

Aleșii locali găsesc cu greu numitor comun în discuțiile și dezbaterile ce se poartă mai degrabă pe un ton ridicat și tendențios, iar asta face ca proiectele să fie implementate cu întârziere sau chiar să fie blocate. Și e doar una dintre consecințele răfuielilor politice la care nu se renunță nici măcar acum, la destul timp după campania electorală. Piața din oraș, cea modernă, făcută din fonduri europene, este și astăzi, spre exemplu, subiect de dispută între consilierii locali, între consilierii locali și primarul Dumitru Ursu.

Noua piață ar fi trebuit să fie inaugurată de mult. În zona Gării, acolo unde orăvițenii își fac și astăzi cumpărăturile. Au apărut însă probleme legate de titlul de proprietate pe teren și s-a ajuns la soluția ridicării unei piețe noi la ieșirea din oraș, în apropiere de „Casa Alex”. „Proiectul cu piața nu s-a putut finaliza deoarece terenul era al CFR-ului și au mutat locația la ieșirea din oraș către Moldova Nouă. Suntem foarte în urmă și cu acest proiect, la fel ca și cu celelalte. Este clar că lucrurile nu merg așa cum ar trebui. E clar că gestionarea tuturor treburilor în Primărie nu este așa cum ar trebui și uneori le dau dreptate colegilor mei de la celelalte partide.”, a comentat social-democratul Lepa.

leader board 728 x 90 px