„La nivel judeţean, fiecare face alianţe cu cine consideră. În comunitatea mea, eu ştiu ce am de făcut”

În contextul în care alianțele reprezintă lozul cel mare al partidelor politice vizavi de obținerea unui procent notabil la urne cu ocazia alegerilor din acest an, unii edili în funcție nu vor aplica rețeta luată în calcul la nivel județean atunci când vine vorba de comunităţile pe care le conduc. Este și cazul comunei Socol.

Deși în ultima perioadă la nivelul județului Caraș-Severin se tot vorbește despre pactul politic dintre PSD și Pro România, alianță care cel mai probabil va funcționa pentru câștigarea Consiliului Județean și a administrației publice locale din orașul reședință de județ, o parte din primarii PSD nu sunt dispuși să copieze acest model, ci să-și pună propria amprentă.

„Eu le-am spus și colegilor de la județ, în cadrul întrunirii care a avut loc la Moldova Nouă, că fiecare face alianțe în funcție de cum consideră de cuviință și cum este mai bine. În comunitatea mea, eu știu ce am de făcut. Ce înțelegeri fac ei și cu cine, asta nu e treaba mea. Și Dreapta, și Stânga nu au decât să facă alianțe. E strict treaba lor. Pe mine asta nu mă interesează. Să fie sănătoși să le facă.”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, primarul social-democrat al comunei Socol, Olghița Ghiță.

Referitor la înțelegerile pe care edilul le ia în calcul în cadrul alegerilor care se apropie cu pași repezi, Ghiță a ținut să sublinieze: „Ideea listelor comune pică din start. Dar să existe înțelegeri cu alte partide pentru susținerea primarului în funcție vizavi de încă un mandat, aia voi face. Am făcut și voi face în continuare”.

Ținând cont de suspiciunile apărute în spațiul public în privința bagajelor pregătite ale primarilor PSD spre Partidul Național Liberal, șeful administrației publice locale din comuna cărășană dă de înțeles că este de partea actualului lider al social-democraților cărășeni, Silviu Hurduzeu, însă ce aduce ziua de mâine, aia nimeni nu poate ști.

„Sunt primar în funcție. Culoarea politică este momentan cea a PSD-ului, iar ce aduce ziua de mâine, aia nu știe nimeni. Sunt alături de actualul președinte al Consiliului Județean, iar mai departe nu știu nimic. Nu mă interesează.”, a mai ținut să precizeze edilul-șef Ghiță.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/