Luminiţa Jivan, despre impozitarea pensiilor speciale: „Se impunea impozitarea pentru stabilirea corectitudinii în sistemul de pensii”

Deputatul PSD de Caraș-Severin, Luminița Jivan, vede în impozitarea pensiilor speciale, proiect inițiat de USR care, săptămâna aceasta, s-a bucurat de votul majorității în Parlamentul României, nu doar o victorie a societății românești, ci inclusiv restabilirea echilibrului în cadrul sistemului de pensii.

„Consider că se impunea de mult o asemenea impozitare pentru stabilirea echilibrului și a corectitudinii în sistemul de pensii, astfel încât să nu mai existe categorii privilegiate”, a explicat Luminița Jivan pentru expressdebanat.ro.

Ținând cont de faptul că în spațiul public au apărut deja voci care pun votul pozitiv al liberalilor și al pesediştilor pe seama alegerilor locale din acest an, în special pe seama temerii de a nu pierde încrederea electoratului, fosta șefă a social-democraților cărășeni a ținut să sublinieze:

„Având în vedere că în curând începe campania electorală pentru alegerile locale, unii lideri politici vor să discrediteze oponenții prin tot felul de opinii care, sincer, sunt nefondate, mai ales în ceea ce privește un asemenea proiect de lege. Având în vedere că proiectul de lege a trecut cu 309 voturi «pentru» în plenul Camerei Deputaților, se poate observa clar intenția parlamentarilor, indiferent de coloratura politică, de a reglementa și implementa această impozitare”.

Referitor la posibilitatea ca acest proiect să nu poată cunoaște materializarea punându-i-se bețe-n roate, Jivan nu exclude varianta eșecului: „Există riscuri în materializarea tuturor proiectelor de lege, astfel că suntem pregătiți pentru piedicile care pot apărea în ceea ce privește proiectul legat de impozitarea pensiilor speciale. Însă, dacă CCR constată neconstituționalitatea prevederilor ce reglementează impozitarea pensiilor speciale, atunci, cu siguranță, acest proiect nu va putea fi materializat”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/