La mulți ani, Universitatea Politehnica Timișoara!

centenarul campusului universitar timisoara
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Universitatea Politehnica Timișoara a împlinit, sâmbătă, 103 ani de existență, iar Campusul UPT a marcat centenarul.

ARChA, una dintre clădirile de patrimoniu ale Politehnicii timișorene, un spațiu recent reamenajat, a fost locul central al Zilelor Politehnicii.

Cu exact 100 de ani în urmă, Regele Ferdinand I inaugura prima clădire proprie a Politehnicii, actuala Facultate de Mecanică, marcând, practic, nașterea Campusului Universitar Timișoara, un moment istoric, care a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea modernă a orașului.

Evenimentul aniversar „100 de ani de campus universitar în Timișoara” a fost prilejul de a sărbători valorile, principiile și realizările care au marcat destinul Politehnicii timp de peste 100 de ani, de a reflecta asupra drumului parcurs până acum, de a împărtăși fragmente de istorie și de a arunca o privire spre viitor, spre provocările ce urmează, cu speranță și cu încrederea că Școala Politehnică timișoreană va fi mereu la înălțimea așteptărilor.

După intonarea imnului UPT de către cunoscutul muzician Horia Crișovan, autorul acestuia, evenimentul aniversar a debutat cu cuvântul rectorului Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, care a rememorat eforturile depuse de o galerie întreagă de personalități, încă din primii ani ai secolului trecut, pentru înființarea la Timișoara a primei instituții de învățământ superior, o Politehnică, atipic pentru această parte a Europei, ca o consecință firească a dezvoltării economice a zonei. Iar prima clădire în stil neoromânesc din Timișoara, Facultatea de Mecanică, inaugurată la scurt timp după Unirea Banatului cu patria-mamă și la doar trei ani de la înființarea Școlii Politehnice a transformat-o într-un adevărat cuib de gândire și simțire românească, aici fiind înscriși, încă din primul an, studenți din toate colțurile țării.

centenarul campusului universitar timisoara

Astăzi, Universitatea Politehnica Timișoara este o instituție de învățământ superior modernă, ancorată puternic în ceea ce înseamnă piața muncii, dezvoltarea industrială, care sprijină învățământul preuniversitar, care coordonează un proiect major de dezvoltare a învățământului dual, care s-a implicat activ în proiectul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, membră a alianței de universități europene E³UDRES², adaptată și pregătită pentru schimbările care se prefigurează în învățământul superior.

Un moment de suflet a fost prezența la eveniment a cunoscutului Ioan Holender care, vădit emoționat, și-a amintit cum în localul în care se desfășura aniversarea, cu ani în urmă a avut loc revolta studențească din 1956, la care a participat direct și care i-a definit viața și cariera.

Muzeul TM

Evenimentul s-a încheiat, așa cum se obișnuiește la orice aniversare, cu ciocnirea unui pahar de șampanie, urmat de un concert extraordinar susținut de formația Amadeus.

centenarul campusului universitar timisoara

 

 

 

 

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/