La Moldova Nouă se joacă hora diversității culturale timp de 5 zile!

La Moldova Nouă se anunță cinci zile de sărbătoare la care vor lua parte, printre alții, Marcel Iureș, Vasile Muraru și Valentina Fătu. Programul dedicat Zilelor Culturii va fi unul variat, astfel că evenimentele programate să înceapă luni îi vor mulțumi până și pe cei mai pretențioși.

Ediția cu numărul 41 a Zilelor Culturii Moldova Nouă se anunță a fi una memorabilă, cuvântul de ordine fiind „diversitate”. Tocmai de aceea, ediția din acest an se desfășoară sub sloganul „Hora diversității”. Timp de 5 zile, Casa de Cultură din oraș va găzdui evenimente variate: muzică, teatru, simpozion și, după 30 de ani, proiecție de film. Pe afiș apar nume mari ale teatrului românesc: Marcel Iureș, Vasile Muraru și Valentina Fătu. Împreună cu Primăria Moldova Nouă și Consiliul Local, în acest an, Casa de Cultură și-a propus să acopere toată paleta de preferințe, de la cei mai mici locuitori, până la cei trecuți de prima tinerețe.

Cea mai grea muncă a căzut pe umerii directorului Casei de Cultură din Moldova Nouă, Dorin Tismănariu, care, la doar 25 de ani, a reușit să pună la punct un program inedit pentru oraș. Iar publicul se arată interesat. „«Zilele Culturii M9» e primul eveniment major pe care-l coordonez de când mă ocup de activitatea Casei de Cultură din Moldova Nouă. Am insistat ca această ediție să fie un plus peste plus, pornind de la faptul că i-am oferit cinci zile și am lăsat oamenii să vadă într-un mod clar diversitatea propusă. Mai mult, mi-am dorit să aducem nume de referință în domeniile destinate fiecărei zile și aici nu pot să spun decât că, avându-i pe maeștrii Marcel Iureș și Vasile Muraru în două zile consecutive, lucrul acesta reprezintă un câștig uriaș pentru orașul nostru. De asemenea, locuitorii noștri s-au arătat de fiecare dată interesați de concertele deja tradiționale susținute aici de Cosmin Bălean și, într-o ediție în care apelăm la diversitate, concertul de duduk, de joi, are toată puterea de a ne transpune într-o seară ideală. Și, folosind extremele, luni lăsăm șansa ansamblurilor de dansuri tradiționale și artiștilor de muzică populară să ne prezinte lucruri cu care Clisura Dunării se mândrește, ca vineri să fie o zi destinată câtorva oameni importanți, născuți în orașul nostru, pentru care CV-ul poate vorbi liniștit, mai mult decât aș face-o eu. Din toată această poveste, e admirabil faptul că există deja un foarte mare interes pentru toate evenimentele. Mă bucur că Primăria și Consiliul Local au rezonat cu ideea pe care am propus-o și că, acum, Moldova Nouă poate găzdui o ediție a Zilelor Culturii care să rămână pentru mult timp în amintirea tuturor celor care vor participa”, a declarat Dorin Tismănariu pentru Express de Banat.

PROGRAM ZILELE CULTURII MOLDOVA NOUĂ 2017

LUNI, 16 octombrie

  • ora 18.00 – spectacol de folclor, având în prim plan artiști locali, invitații lor, respectiv formații locale de dansuri tradiționale românești, sârbești și țigănești;

MARȚI, 17 octombrie

  • ora 18.00 – proiecția filmului românesc „Octav”, în prezența maestrului Marcel Iureș, regizorului Serge Celebidachi și producătorului Cristina Dobrițoiu

MIERCURI, 18 octombrie

  • orele 11.00 și 12.00 – spectacole pentru copii, intitulate „Aventurile lui Mickey Mouse”, de Aida Ganea și Dan Mirea. Primul spectacol va fi dedicat preșcolarilor, iar cel de la ora 12.00, școlarilor din ciclul primar
  • ora 18.00 – spectacol de divertisment cu Vasile Muraru și Valentina Fătu, intitulat „Astăzi, minte-mă frumos!”

JOI, 19 octombrie

  • ora 18.00 – concertul pentru duduk (vechi instrument armenesc), intitulat „M9 Emotion”, susținut de Cosmin Rafael Bălean și invitații săi

VINERI, 20 octombrie

  • ora 14.00 – simpozion dedicat orașului Moldova Nouă, la care vor participa prof. univ. dr. emerit Doina Benea, dr. Dacian Râncu – muzeograf la Muzeul Banatului Român, Liubița Raichici – director executiv din cadrul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național a județului Caraș-Severin, prof. Andrei Nistoran, autorul Mihai Leonte și Remus Căta – părintele Bisericii Ortodoxe „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Moldova Nouă

Toate evenimentele din program vor avea loc la Casa de Cultură din Moldova Nouă, str. 1 Decembrie 1918, nr. 2.

Accesul spectatorilor se face pe baza unui bilet care se poate obține gratuit, direct de la Casa de Cultură sau apelând numărul 0766 516 409, în limita locurilor disponibile.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/