La Moldova Nouă, gospodărie cu utilaje de pe vremea lu’ Babacaia!

Primarul oraşului a prezentat consilierilor locali un raport privind activitatea administraţiei publice locale, lucrurile constatate în cele nouă luni de când ocupă fotoliul de edil-şef, precum şi ce e de făcut de acum încolo pentru ca oraşul să se îndrepte în direcţia bună.

„Avem probleme în toate birourile și serviciile. Oamenii nu au fost duși la cursuri, nu au fost profesionalizați în ultimii patru ani. De asta vom investi, după cum ați văzut și în buget, în profesionalizarea lor. M-am legat de Resurse Umane și Asistență Socială. Arhiva este un dezastru, nu a fost predată, cred, niciodată. Ne-am pus să o aducem la zi, amenzile sunt foarte mari, avem din mai anul trecut să ne punem la punct, dar nu s-a mișcat nimic. Acum lucrăm în regim turbo, pentru ca Primăria să nu primească amenzi”, a afirmat Adrian Torma.

Lucrurile stau mult mai bine la Biroul de Investiții, care s-a dezvoltat, apreciază primarul. L-a dat ca exemplu pozitiv pe Niculae Lixandru, catalogat drept un om extraordinar de bun. „Vom mai lua oameni pentru a avea un Birou de Investiții mai mare decât cel de Asistență Socială. Avem acum doi oameni. Avem și un city manager, implicat total în ceea ce înseamnă Aquacaraș. Pe compartimentul juridic am avut surpriza ca în prima săptămână să plece juristul. În spate e un dezastru, încă stăm prost pentru că sistemul de salarizare în administrația publică nu permite angajarea unor profesioniști. Vom încerca să creăm o nouă generație. Și la Urbanism a moștenit o situație dramatică, noi nu am avut plan urbanistic general, nu avem Legea 165 pusă la punct. Noi suntem singurul oraș care nu putem elibera titluri de proprietate pentru că în ultimii patru ani nu s-a dorit la nivel de conducere. Vom încerca să structurăm cât mai bine PUG-ul la care lucrăm, să creăm facilități investitorilor și tinerelor care vor să-și construiască locuințe, să avem o suprafață cât mai mare în intravilanul localității pentru a da valoare terenurilor pe care le dețin oamenii”, a mai spus Torma.




Pe partea de agricultură, se va lucra la cadastrare. Poliția Locală stă în 14 oameni, puțini pentru nevoile orașului. Tocmai de aceea s-a renunțat la paza de la Primărie pentru a întări monitorizarea orașului. Torma promite că va dota Serviciul de Gospodărire Comunală cu utilaje, deoarece în prezent acestea lipsesc cu desăvârșire. „Avem un tractor, dar nu avem buldozer, remorcile sunt de pe vreme lu’ Babacaia. Remorcile sunt neînmatriculate! Moldova Nouă a moștenit o situație dramatică. Sunt probleme peste tot! Încercăm să schimbăm Serviciul de Protecție Civilă și Situații de Urgență într-unul util. Nu avem autorizații ISU la unele clădiri pe care le avem în proprietate. În organigrama nouă, Administrația piețelor va fi într-un alt serviciu sau birou, piața de la Orașul Nou este jalnică, încercăm să o igienizăm anul acesta, căutăm fonduri pentru a o reabilita și mi-aș dori să găsim o locație pentru o piață de animale. Nu poate exista o comunitate sănătoasă fără să se promoveze turistic și prin cultură sau tradiții. Am fost un pol pentru sport, am ajuns de mirul lumii. Ne târâm cu o echipă de fotbal. Copiii nu au culoare politică și trebuie să investim în sport. Trebuie să aducem profesioniști. În ansamblu, Primăria Moldova Nouă are oameni de calitate, putem face o treabă bună”, a mai constatat primarul orașului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/