La început de an, la Coronini, se creionează investiții noi

Primarul Ilie Boboescu a intrat cu temele făcute în 2023: cinci proiecte sunt pregătite pentru a fi implementate în acest an.

2022 a fost un an bun pentru administrația locală din Coronini, consideră  primarul Ilie Boboescu, care a reușit să finalizeze cu succes două investiții construite de la zero: o școală și noul sediu al primăriei. Două obiective cum puține sunt în Caraș-Severin și de care Boboescu este extrem de încântat.

„2022 a fost un an bun, în sensul că am finalizat două proiecte mari, de anvergură, școala și primăria, unde am început să și funcționăm. În școală avem condiții deosebite pentru elevi. De fapt, proiectul a fost gândit, încă de la început, pentru a depăși condițiile din școlile de la oraș, lucru care se și întâmplă astăzi, fără exagerare.”, ne-a declarat primarul comunei Coronini.

Planurile edilului nu se opresc însă aici, pentru acest an fiind pregătite pentru implementare alte cinci proiecte:  „Anul acesta ne apucăm de amenajat parcarea și drumul de acces către cetatea Ladislau, pe care îl avem de mult timp în plan, dar l-am tot amânat din cauza lucrărilor care au întârziat. Drumul de acces revine în sarcina noastră, pentru care am obținut și o finanțare europeană. Sperăm să semnăm până în primăvară contractul și cu Ministerul Dezvoltării, pe Programul «Anghel Saligny», și să ne apucăm de modernizarea DC 48 Coronini – Sfânta Elena și de lucrările de extinderea a sistemului de alimentare cu apă, căruia i se va aduce și îmbunătățiri, prin montarea unor contoare digitale cu autocitire. De asemenea, mai avem un cămin cultural la Sfânta Elena, acum e în faza de licitație publică la Compania Națională de Investiții, și construirea unui dispensar, proiect depus tot la CNI. Așa că proiecte sunt, sănătoși să fim, să putem să le ducem la final.”, a concluzionat Ilie Boboescu.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/