La Gloria, povestea merge mai departe! Govândariul merită mai mult decât nimic!

Patru profesori de sport și Pavel Aghescu nu sunt de acord ca gruparea alb-albastră să dispară complet de pe harta fotbalului românesc, în ciuda faptului că înspre acolo se îndrepta Gloria după nefericita colaborare cu clubul din Valea Domanului și eșecul proiectului de relansare a fotbalului reșițean gândit de administrația publică locală.

 

Rebranduit în urmă cu vreo trei-patru ani și revenit pe a treia scenă fotbalistică a țării, clubul Gloria Reșița a ajuns să-și riște existența după ce administrația locală și-a orientat alocările bugetare exclusiv spre Valea Domanului, acolo unde numai de performanță și profesionalism nu poate fi vorba. Gloria își construise o echipă de tineri cu care a ajuns și s-a menținut în Liga a III-a, dar a avut proasta inspirație să se asocieze într-un proiect care arăta bine doar pe hârtie. Ca și cum nu ar fi fost suficient, a rămas fără banii pe care îi aducea piața de vechituri, fără o parte din terenul de zgură și fără echipa de Liga a III-a. Gloria a fost la un pas să dispară de tot. Președintele Pavel Aghescu a găsit însă câțiva antrenori tineri, cu toții profesori de sport, dispuși să pună umărul la o nouă reconstrucție. De la cel mai jos nivel și cu buzunarele aproape goale.

Gloria nu se mai bucură astăzi de atenția cuiva, cu excepția celor care se chinuie să pună mâna pe baza sportivă și pe tot ce se mai găsește acolo: clădirea VIP, garsonierele, garajele și terenul destul de generos. „După desființarea echipei de Liga a III-a pe proiectul AFCM Reșița, nemaifiind posibilitatea de finanțare a unei echipe de seniori în acest eșalon, domnul Aghescu m-a chemat și mi-a spus că vrea neapărat ca acest club să trăiască prin grupele de copii și juniori. Am reușit să-i strâng și pe colegii mei, profesori de sport calificați, cu licențe A, B și C, și am încercat să reînființăm centrul de copii și juniori la Gloria Reșița. După un an de zile de muncă, în care ne-am înscris la toate competițiile, juniori C, D și E, unde ne-am descurcat onorabil, anul acesta vrem să înființăm și grupa de juniori F, ca să avem o piramidă ce să ne asigure continuitatea spre performanță. Clubul Gloria își dorește să fie în special un club al oamenilor din Govândari, adresat copiilor din acest cartier. Dorim ca ei să poată desfășura o activitate în cadru organizat, așa cum spunea domnul director Aghescu, spre liniștea părinților și spre bucuria bunicilor. Încet, încet ne organizăm, efectivele grupelor sunt destul de numeroase, ne-am înscris în campionatele AJF, iar antrenamentele se desfășoară în fiecare după-amiază, la baza sportivă Gloria, unde punem la dispoziție tot ce am avut la Liga a III-a, teren de iarbă, materiale, echipamente, mingi, tot ce e necesar”, a explicat pentru expressdebanat.ro Robert Nosal, coordonatorul întregii activități și antrenor al grupei juniorilor D, născuți în anii 2003-2004.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157659305529410″]

Alături de el pun umărul la reconstrucția Gloriei Horia Marișescu, antrenor la grupa juniorilor C, 2001-2002, Sorin Suciu, care pregătește juniorii E, 2005-2006, și Daniel Anghel, care deține licență A și antrenează copiii născuți în 2007-2008. În perspectivă se dorește și o grupă de 2009. „În curtea Gloriei sunt cam 70 de copii, toți elevi ai școlilor din Govândari, din apropierea clubului nostru. Avem câțiva copii care vin și de sus din oraș, pentru că părinții au fost mulțumiți de felul în care am lucrat anul trecut. Scopul nostru este să creștem copii de valoare. Chiar acum avem la selecționata AJF-ului, la grupa de 2001, unul din cei mai buni copii, Alin Băloi. A fost lăudat la toate acțiunile selecționatei. La fiecare grupă există cel puțin 10-12 mingi, jaloane, echipamente pentru joc, maieuri pentru antrenament, gărdulețe și accesorii pe care noi le folosim în desfășurarea antrenamentului”, a mai spus Nosal.

Când vine vorba de partea financiară și de sprijinul de care, din păcate, Gloria nu se prea bucură, Robert Nosal a încercat să dribleze, să ofere un răspuns diplomatic și să evite astfel să-i supere pe unii și pe alții. „Trebuie să-i mulțumim domnului Aghescu pentru că este singurul care a susținut toată activitatea, toate cheltuielile clubului. Am înțeles că a cheltuit peste un miliard anul trecut cu copiii de la Gloria. De anul acesta am considerat că și părinții trebuie implicați în această activitate. Va fi o mică taxă simbolică, de 50 de lei pe lună, o sumă aproape infimă pe care părinții o plătesc pentru copiii lor, ca să facă mișcare. Vom avea un părinte responsabil cu asta. Le vom spune la sfârșitul lunii ce am făcut, cum am făcut și ce nevoi avem. Am încercat să folosim resursele bazei. Am închiriat terenul altor grupe de copii care plătesc. Domeniile pe care le avem mai sunt, aduc și ele câțiva lei din închiriere. Nu avem sprijinul primăriei sau al altcuiva. Ne-ar prinde bine, măcar pentru deplasări, pentru arbitraje. Visul meu ar fi ca la un moment dat să reînființăm echipa de seniori, să jucăm câțiva ani la Liga a IV-a și apoi să accedem la Liga a III-a sau chiar mai sus. Este primul prag de unde poți promova. De la Liga a III-a chiar poți da jucători mai departe. Nu vom putea face asta dacă va trebui să ne descurcăm doar cu ceea ce avem acum. Cred că și cartierul nostru ar merita puțină atenție, în sensul că doar cu transportul și arbitrajele dacă ne-ar ajuta cineva, pentru că sunt cheltuieli legale, mai ales pentru centrul de copii, cred că ar fi altceva”, a mai afirmat Nosal.

Acesta a ținut să laude activitatea lui Gabi Stănucă, cel care a pus la punct camerele pentru minicantonamentul echipei mari și cantina folosită pentru uz intern în perioada în care a fost președintele secției de fotbal. Din păcate, acum nu mai funcționează, pentru că și personalul de la Gloria s-a subțiat considerabil. Va apărea în schimb un site al clubului, pentru „Gloria pe care și-o aduce toată lumea aminte, de unde copiii să-și extragă un anumit model”, după cum ne-a declarat același Robert Nosal. Dezinteresul manifestat față de clubul din Govândari e sugerat cel mai bine de imaginea terenului de zgură, ajuns astăzi o rușine în mijlocul celui mai mare cartier din Reșița.

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Aghescu cu Stănucă au acceptat proiectul de materializare a unui proiect putred din născare, made Stepanescu şi consiliul local, prin care un club de tradiţie cu participări în liga a 2-a şi şanse de promovare în prima ligă, a fost ASASINAT! Dacă domnul Doru Roşca trăia nu s-ar fi făcut această crimă! Ce mă încălzesc grupele de copii din care nu se vor naşte niciodată un Iovan, Ciurea, Goanţă, Panc, Manole, Marcă, Ciornei, Furdui şi alţii..Oare şcoala de fotbal a lui Dobre, a lui Negrea, ce ajutor au de la administraţia locală grăbită să dea banii părinţilor copiilor Gloriei şi ai noştri (12 miliarde pe an) unor mercenari din Oltenia, Bucureşti şi aiurea din lumea fotbalului fără valoare?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/