La Gărâna, poveștile de neuitat nu se scriu doar la jazz. Iarna la Răscruce te trimite cu gândul la vacanțele copilăriei

casinoherculane by sungarden

Grădina Edenului, pierdută de pemi, a fost regăsită și transformată în cel mai plăcut refugiu al liniștii, creației și voii bune.

Filele din cărțile de povești spuse de bunici la gura sobei nu au rămas doar o simplă amintire. Copiii zilelor noastre au crescut, au căutat și au redescoperit locuri de basm, care au prins viață sub mintea ageră a tinerilor antreprenori. Gărâna este exemplul viu al voinței și pasiunii pentru natură.

publicitate online in ziar Express de Banat

Se zice că omul sfințește locul și acolo unde gazdele sunt primitoare și voioase la vederea oaspeților, n-ai cum să nu revii de fiecare dată cu aceeași plăcere. Pe principiul acesta funcționează perfect una dintre cele mai vechi pensiuni din Gărâna, cunoscută sub numele de „La Răscruce”.

Locul primitor, gazdele amabile și destinația de vis au transformat acest punct turistic într-un refugiu în inima munților, pentru zilele de weekend sau concediile prelungite, unde liniștea și armonia se împletesc perfect, zugrăvind un tablou idilic. Fie că vin în fiecare vară pentru Festivalul Internațional de Jazz, pentru Festivalul de Folk și Fusion sau iarna pentru a schia pe pârtiile recent amenajate în sat, pensiunea La Răscruce este locul preferat de turiști pentru odihnă.

Preparatele culinare excelente, condițiile rustice readaptate nevoilor clienților și mai ales firea energică, veselă și extrem de amabilă a Mirunei Tăuș, unul dintre administratorii pensiunii demonstrează că se poate și în turismul românesc și fie că alegi o vacanță sau doar o simplă masă la restaurant, gustul amar al ospătarilor sictiriți sau lipsa condițiilor decente să rămână doar o amintire.

„În afară de locație, care este parcă decupată dintr-o veche carte de povești, cel mai mult ne-a impresionat Miruna. Nu ne imaginam că cineva poate fi atât de atent la detalii, răbdător cu cei mici și mai ales să accepte toanele și preferințele fiecărui  turist în parte. Dacă fiecare operator de turism ar avea cel puțin jumătate din calitățile Mirunei cu siguranță turismul românesc ar fi în top.” au spus câțiva dintre turiștii care au vizitat în aceste zile Hanul „La Răscruce”

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Pensiunea s-a deschis în anul 1994 și este dotată cu 14 camere spațioase, amenajate într-un stil rustic specific zonei, mobilierul prezent în camere este din lemn masiv, iar unele camere sunt dotate cu balcoane. În cadrul pensiunii se află celebrul restaurant, inaugurat înaintea pensiunii, în anul 1992, conceput pentru a oferi în special mâncare tradițională gustoasă, având specialități precum Gulaș a la Gigi, zacuscă cu hribi, ciorbă de fasole cu afumătură sau cârnați de casă. Cu o personalitate aparte, unică, restaurantul definit de obiectele decorative ce îl însuflețesc îți lasă impresia că te-ai întors în timp și parcă aștepți ca din clipă în clipă să intre pe ușă una dintre frumoasele pemoaice.

Datorită așezării pe culmea munților Semenic, Hanul La Răscruce din Gărâna este înconjurat de atracții turistice naturale, la doar 3 km se află lacul 3 Ape, lacul Văliug se află la o distanță de aproximativ 10 km, iar de aici puteți pleca într-o drumeție pentru a cuceri Vârfurile Munților Banatului (Vârful Semenic – 1.446 m și Vârful Piatra Goznei  – 1.447 m, cel mai înalt vârf din această grupare muntoasă).

O atracție deosebită și unică o reprezintă satul Lindenfeld, cunoscut și ca satul părăsit. Acesta a fost construit în anul 1828 și locuit de pemi, nemții din Boemia, până la începutul anilor ’90 când localnicii au început să emigreze în Germania.

Pentru că și finalul acestei săptămâni se anunță favorabil din punct de vedere meteorologic și încă mai sunt camere libere la pensiune turiștii pot profita la maxim de zilele libere și de zăpadă. Prețurile pentru camere sunt:

  • Cameră dublă cu baie – 120 de lei
  • Cameră triplă cu baie – 180 de lei
  • Cameră dublă cu baie pe hol – 80 de  lei
  • Cameră triplă cu baie pe hol – 120 de lei

Toți cei care doresc să se întoarcă în timp în „satul și casa bunicilor” pot face rezervări la numărul de telefon 0255 226 788  și pot obține informații suplimentare de pe site-ul www.la-rascruce.ro sau la adresa de email contact@la-rascruce.ro.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/