Patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani, au fost prinşi de poliţişti după ce au furat mai multe obiecte de îmbrăcăminte dintr-un magazin din Reşiţa. Toţi au fost duşi la sediul poliţiei, unde oamenii legii le-au întocmit dosar penal.
Cei patru tineri, doi dintre ei minori, iar ceilalţi în vârstă de 22, respectiv 26 de ani, au fost surprinşi de poliţişti în parcarea unui supermarket din Reşiţa, zona Govândari. „Aceştia au distrat atenţia angajatorilor dintr-un magazin de haine şi au sustras obiecte de îmbrăcăminte”, a precizat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Valoarea totală a hainelor furate se ridică la 300 de lei. Prejudiciul a fost recuperat şi predat părţii vătămate, iar cei patru au fost conduşi la sediul poliţiei, unde s-a întocmit un dosar penal pentru furt calificat.