România, țara în care ne-am născut și în care, n-avem încotro, trebuie să trăim. De ce spun că nu avem variantă? Pentru că, în anii ‘90, unii dintre noi au refuzat să o părăsească, crezând că vom munci ca și până atunci și vom fi plătiți ca și ăia de afară, iar alții s-au lăsat duși de nas de sloganul lansat în acei ani de FSN, „Nu ne videm țara“.
E drept, nu am vândut-o, dar nici nu am păstrat-o întreagă. Am tăiat-o bucăți, bucăți și am aruncat la fier vechi tot ce ne amintea de trecut. Cei care au avut curajul să se ducă în lumea largă sunt fericiți. Sau cel puțin așa par. Noi, cei mânați de sentimente induse de potentații vremii, am rămas să trăim premonițiile oracolului din Dămăroaia, care nu se mai termină.
Din România, țara mea de glorii, nu a mai rămas decât dorul de un trecut ce se tot îndepărtează, nimic din viitorul gândit de poet cu un veac și ceva în urmă. Ba, mint. Iluziile cu care ne hrănim de fiecare dată când e să ne alegem conducătorii. De treizeci de ani sperăm să avem mână câștigătoare la introducerea buletinului de vot în urne. Ne-am tot rugat lui Dumnezeu să ne scape de feseniștii lui Iliescu, de țărăniștii Convenției Democrate, de corupții lui Bombonel și Miki Șpagă, de pedeliștii lui Băsescu, de „ciuma roșie“, de urmașii Brătienilor. Și cu cât ne rugăm mai mult, cu atât ne pricopsim cu primari și aleși analfabeți funcțional, cu candidați sau parlamentari gângavi care, în afară de Punguța cu doi bani, nu au citit o carte în viața lor. Facem bășcălie de ei pe unde îi prindem, îi înjurăm pe la colțuri, din hoți și bandiți nu-i scoatem, dar tot pe ei îi trimitem la București să facă legi, să hotărască viitorul copiilor noștri. De așa ceva, doar noi, românii, suntem în stare. Să știm că ăia au dosare penale, dar să închidem ochii pe principiul că „lasă, că nici alții nu sunt mai buni“.
Și ne-am mai pricopsit cu ceva în cei treizeci de ani de democrație: cu scârba față de instituțiile statului de drept, ca o consecință a neputinței noastre de a ne lupta cu corupția căreia niciun guvern nu a reușit să-i vină de hac până acum. Și nici nu-i va veni de hac, cât timp în Parlament ajung nu oamenii valoroși, ci gângavii cu bani făcuți din afacerile cu statul.