La CSR și UCMR se poate munci! Doar dacă Guvernul se ocupă să nu moară întreprinderile fanion ale industriei cărășene!

Relaxarea restricțiilor luate din cauza pandemiei de coronavirus, anunțată după data de 15 mai, nu e însoțită, cel puțin deocamdată, și de măsuri care să permită repornirea economiei și reîntoarcea oamenilor la viața de dinaintea apariției COVID-19.

Deputatul Ion Mocioalcă spune și el că nu e suficient să fie anunțată relaxarea măsurilor luate în timpul stării de urgență, fiind absolut obligatoriu ca românii să cunoască deja regulile după care vor trăi și vor munci după 15 mai. „Unii au înțeles că relaxarea deja a început, ei bine, nu a început. Nu despre asta e vorba, despre grătarele la iarbă verde și nunțile, botezurile și chiar majorate de câte 500 de persoane, cum sunt la noi, în Caraș-Severin. Noi trebuie să vorbim despre reluarea activității de producție. Eu cred că, la CSR (TMK) se poate munci, bineînțeles, cu niște reguli stricte de protecție. La UCMR se poate munci. Bineînțeles, dacă statul și actualul guvern se ocupă să nu moară aceste întreprinderi fanion al industriei cărășene!”, a comentat parlamentarul Pro România. 

Purtarea obligatorie a măștii după data de 15 mai nu va fi suportată de Guvern, a anunțat premierul Ludovic Orban. Poate doar pentru persoanele cu venituri foarte, foarte mici, care nu și-ar permite să cumpere aceste măști la prețuri exorbitante, prețuri pe care tocmai Guvernul Orban a refuzat să le înghețe. „În continuare trebuie să ne gândim la ceea ce propuneau și Pro România, și PSD cu privire la ieșitul în spațiul public. Va deveni masca obligatorie, dar încă guvernul nu ne-a spus dacă este în stare să asigure măcar acești doi lei pentru fiecare om care merge la muncă. Încă nu ni s-a spus ce se întâmplă cu persoanele care au peste 65 de ani. Când le închidem în casă, când le carantinăm în hoteluri, când le schimbăm orele de ieșit în spațiul public. Nu e clar ce se întâmplă. Din păcate, Guvernul nu e pregătit să facă față la această pandemie, una destul de severă chiar și în România”, a mai afirmat Mocioalcă.  

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/