Când hotărâm să cumpărăm un apartament ne gândim că vrem să gătim sau să citim o carte în siguranță. Instalațiile electrice, cele de încălzire, dar și sistemele de apă trebuie realizate la cele mai înalte standarde pentru a nu ne trezi cu surprize neplăcute. La City Center din Reșița au fost implementate cele mai noi tehnologii în ceea ce privește, de exemplu, sistemele de încălzire.
Un proiect tehnic bun înseamnă confort și siguranță. În cele peste 70 de apartamente construite în cadrul City Center din Reșița sistemele de încălzire se aliniază la standardele europene. Din anul 2015, ca urmare a politicilor UE, se comercializează doar un anumit tip de centrale termice – cele în condensare. Asta, după ce s-au luat în calcul mai mulți factori printre care și cel de poluare. Acest tip de centrale sunt dovada vie a inovațiilor tehnologice din domeniu.
„Sistemul de operare al acestui tip de centrale este foarte simplu. În urma arderii combustibilului rezultă un amestec de gaze arse și vapori de apă. Cantitatea de căldură ce ia naștere la ardere include atât puterea gazului, cât și puterea rezultată prin condensarea vaporilor de apă. Astfel, datorită schimbătorului de căldură din oțel-inox cu modul de recuperare se obține un randament superior și o reducere substanțială a emisiilor de carbon și noxe”, au explicat reprezentanții City Center.
Mai mult, aceste centrale ating o eficiență de până la 108% față de 94% în cazul unei centrale normale. Trebuie știut și faptul că factura la gaz va fi cu 30% mai scăzută, deci economia rezultată în urma investiției este substanțială.
Centrale în cascadă
În cazul locuințelor multifamiliale sau al spațiilor comerciale, montarea centralelor termice în sistem de cascadă este cea mai optimă soluție. Asta pentru că aduce odată cu ea o economie la combustibil și, în același timp, crește și durata de viață a componentelor pentru că acestea nu funcționează în mod continuu. „Automatizarea acestora permite să fie legate în cascadă până la șase cazane într-un singur ansamblu de încălzire care poate acoperi un necesar termic de până la 600 de kW. Puterea termică ridicată nu înseamnă și un consum mare de energie. În această situație puterea cazanelor se adaptează automat necesarului de căldură. În funcție de necesarul de căldură poate funcționa unul, două sau toate cazanele”, au mai spus reprezentanții City Center.
Existența în permanență, în sistemul tehnic, a unei rezerve, mentenanța ușoară, flexibilitatea în montaj sau ușurința efectuării reparațiilor – sunt doar câteva alte avantaje ale acestor sisteme. În cazul apartamentelor din complexul City Center, instalația este alcătuită din sistemul de conducte plus calorifere din oțel cu alimentare din perete sau pardoseală.
Modulele termice, cea mai nouă tehnologie
Toate apartamentele sunt echipate cu așa numitele module termice. De la caloriferele spațiilor comune și până la limita locuințelor, sistemul de conducere a agentului termic este alcătuit din trei distribuții separate. Fiecare are propriul grup de pompare, filtrare și reglare a parametrilor. Două dintre acestea conduc agentul spre modulele termice. Cu ajutorul acestor module, căldura agentului termic primar este transferată celui secundar, care încălzește caloriferele, precum și apei reci care devine apă caldă menajeră.
Modulele mai servesc și la reglarea parametrilor termici din instalația fiecărui apartament, dar și la contorizarea consumului de căldură și apă rece. Separarea hidraulică a fiecărui apartament pe agent termic de încălzire și apă caldă menajeră elimină complet riscurile inundațiilor provocate de „vecinul de deasupra”. Cu dimensiuni și greutate redusă, aceste module reprezintă cea mai nouă tehnologie care asigură nevoile de încălzire și consum de apă caldă pe termen lung.
Potrivit specialiștilor City Center, „modulul termic este structurat, în general, asemenea unei centrale termice de apartament. Singura diferență este că îi lipsește sistemul de ardere. Toate componentele sunt ușor accesibile în cazul unei inspecții sau intervenții. Sunt complet automatizate, cu setări individuale de temperatură pentru încălzirea centrală și pentru apa caldă de consum. Căldura este asigurată automat în funcție de temperatura exterioară sau de cea dorită în interior. Apa caldă menajeră este încălzită complet separat, fiind la fel de proaspătă ca și apa rece din rețeaua principală”.
Proiectul City Center, aflat în curs de implementare este primul de acest gen din Reșița. Complexul va cuprinde, pe lângă apartamente, locuri de parcare pentru rezidenți și pentru clienți, dar și zone cu verdeață, toate aflate la doi pași de cele mai importante instituții ale județului, aproape de școli, grădinițe și restaurante. Biroul City Center se află pe Strada I. L. Caragiale nr. 16, etaj 3. Îi găsești acolo de luni până vineri, între orele 9.00 și 17.00, dar îi poți contacta și la numărul de telefon 0739 39 50 30.