La Centrul Universitar UBB din Reșița, pandemia a mutat școala în online. Certificatul verde, o incertitudine

andrade bichescu

Consiliul Național al Rectorilor a cerut Guvernului, în cadrul unei ședințe desfășurate recent, introducerea certificatului verde pentru accesul în facultăți. Măsura discutată a stârnit un val de nemulțumiri în mediul online, numeroși tineri opinând că se aduce atingere la drepturi și libertăți prevăzute de Constituția României (dreptul la libera circulație, acces la informație, dreptul la educație).

„Câtă vreme nu este nimic legiferat, nu am primit niciun fel de informări în acest sens, nu ni s-a spus concret despre ce este vorba, noi funcționăm în sistem online, dar și prin interacțiune directă”, a precizat Andrade Bichescu, directorul Centrului Universitar din Reșița al UBB, care spune că decizia pentru introducere certificatului verde, aparține instituției centrale din Cluj.

„Deocamdată, majoritatea studenților desfășoară activități online, adică în Scenariul 3. Facultățile de Inginerie și Educație Fizică sunt în Scenariul 2, cu participare în sistem mixt – prezență fizică și online, în funcție de specificul programelor de studiu, de infrastructura și de condițiile epidemiologice. Aceste informații se regăsesc pe site-ul nostru https://resita.extensii.ubbcluj.ro/ și e bine să fie consultate periodic de către studenți”, mai menționează directorul Bichescu și face apel la respectarea tuturor măsurilor sanitare pentru protecția împotriva infectării cu coronavirus.

În ceea ce privește activitățile administrative, de secretariat și de cercetare din cadrul CUUBBR, acestea se desfășoară fără program frontal cu publicul până după ridicarea restricțiilor impuse ca măsuri pentru combaterea epidemiei COVID-19, urmând ca solicitările transmise să fie rezolvate online.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/