La Caransebeş, 60 de lei gramul de cannabis

Arestarea membrilor grupării conduse de „Puiuţ”, pe numele său real Puiu Stănescu, nu i-a speriat decât pentru o scurtă perioadă pe ceilalţi dealeri şi consumatori de droguri din Caransebeş.

UPDATE, ora 14.30

publicitate online in ziar Express de Banat

Cei trei traficanţi din Caransebeş au primit astăzi pedepse cu suspendare sub supraveghere. Dacă Ministerul Public nu va declara cale de atac, tinerii vor fi puşi în libertate. “Clientul meu, Ion Librimir, a primit o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, o soluţie pe care o apreciem temeinică şi legală. A fost un moment de rătăcire în viaţa acestui tânăr şi instanţa a dat astăzi o mână de ajutor în reintegrarea lui în societate”, a declarat avocata Loredana Sabo. “În opinia mea este o soluţie corectă, clientul meu, Ioan Andrei a primit o pedeapsă neprivativă de libertate şi nu avem niciun motiv pentru a ataca sentinţa Tribunalului Caraş-Severin”, a declarat şi avocatul Cosmin Bolosin.

UPDATE, ora 12.00

Tribunalul Caraş-Severin a rămas în pronunţare în cazul celor trei traficanţi de droguri din Caransebeş. Toţi trei şi-au recunoscut vinovăţia, în timp ce apărătorii lor au arătat că cele întâmplate au fost cauzate de un moment de rătăcire al tinerilor inculpaţi.

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla decizia instanţei!

Astăzi, ora 7.15

gif card de energie dacus 1000x100

Fraţii Stănescu, Daniel Berari, Daniel Băran, Sergiu Valentin Todor, Nicolae Căpîlnean şi Latinca Jurca, membri ai unui grup infracţional organizat care îşi avea rădăcinile în Caransebeş şi Oţelu Roşu şi se ocupa cu traficul de droguri, au primit între doi şi trei ani de închisoare. Chiar şi aşa, în oraş s-au vândut în continuare droguri. „La începutul anului 2012, pe raza municipiului Caransebeş s-a desfăşurat o acţiune de amploare în urma căreia au fost arestate mai multe persoane cu preocupări în distribuirea de droguri şi produse etnobotanice şi cu această ocazie a fost audiat un număr mare de consumatori de droguri. După o perioadă de linişte, Ioan Andrei şi-a reluat activitatea infracţională dând dovadă însă de o mult mai mare prudenţă şi, folosindu-l iniţial în activităţi numai pe Alexandru Ioja, zis „Geană”, iar începând cu luna septembrie a acestui an şi pe numitul Ion Librimir, zis „John”, care cunoştea activitatea infracţională fiind unul din cei mai buni clienţi ai lui Ioan Andrei”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT.

CITEŞTE ŞI: Traficanţii de droguri merg la închisoare

Puşcărie pentru traficanţii de droguri din Reşiţa

                         Vindea droguri ca să se trateze de cancer

Droguri de calitate

Mai mulţi martori audiaţi în cauză au povestit că Ioan Andrei este de aproximativ trei ani unul din cei mai importanţi distribuitori de droguri din Caransebeş. Acesta vindea „marfă bună” şi avea foarte mulţi clienţi. Drogurile erau recoltate, potrivit mărturiilor, din propria plantaţie pe care tânărul ar fi avut-o la Domaşnea, localiatea de domiciliu a părinţilor săi. Era de notorietate faptul că Andrei şi ceilalţi doi tineri vindeau vise la clubul „Million” şi în preajma Restaurantului Nord. Preţul corect, 60 de lei pentru un gram. Astăzi, cei trei vor fi aduşi din Penitenciarul Timişoara la Tribunalul Caraş-Severin, pentru primul termen al procesului în care sunt acuzaţi de trafic de droguri. „Şi-au recunoscut faptele încă din faza de urmărire penală. Clientul meu, Ioan Andrei, va solicita să fie judecat după procedura simplificată, recunoscând comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/