Puşcărie pentru traficanţii de droguri din Reşiţa!

Cel mai important dosar de trafic de droguri a fost soluţionat de instanţa de fond de la Tribunalul Caraş-Severin după trei ani de procese. Nouă dintre inculpaţi au fost trimişi în închisoare, iar faţă de alţi trei cauza a fost suspendată, aceştia fiind de negăsit.

 

Zoli Joszi Scheuşan (fost Makrai), Sebastian Adrian Dumitrache (fost Szekely), Oliver şi Liviu Borugă, Nicolas Petruţ, Florin Pal, Horaţiu Martin, Daniel Dobre, Alin Bireescu, Cristian Baboniu, Călin Ghiţă, Dinu Andrei Clipei (fost Benga) au fost condamnaţi în martie 2009 de Tribunalul Caraş-Severin la pedepse între cinci şi 15 ani de puşcărie pentru trafic de droguri. Cu ocazia descinderilor în locuinţele acestora, ofiţerii de la Crimă Organizată au descoperit aproape 2000 de pastile ecstazy şi zeci de grame de cannabis. Sentinţa magistraţilor cărăşeni a fost atacată şi Curtea de Apel Timişoara le-a dat câştig de cauză traficanţilor de droguri, dispunând rejudecarea cauzei.

Procesul s-a reluat în aprilie 2010, la exact o lună Tribunalul Caraş-Severin pronunând sentinţa. Doar pentru nouă dintre inculpaţi, deoarece pe Clipei, Ghiţă şi Baboniu nu i-a mai văzut nimeni la faţă de câţiva ani.

Nu sunt la prima condamnare

Scheuşan, Dumitrache, Oliver Borugă, zis „Canguru”, Liviu Borugă zis „Fish”, şi Florin Pal zis „Blondul” au fost condamnaţi la câte cinci ani închisoare. Dumitrache mai face în plus şase luni de închisoare, el fiind condamnat într-o altă cauză de Judecătoria Timişoara. Oliver Borugă mai are şi el o condamnare de trei luni cu suspendare care acum devine executorie şi se adaugă celor cinci ani. Florin Pal mai avea şi el o condamnare, de trei ani şi jumătate cu suspendare, dar cele două pedepse au fost contopite în cazul său. Nicolas Petruţ a scăpat ceva mai ieftin, cu patru ani de închisoare. Horaţiu Martin a primit cea mai blândă pedeapsă, un an şi jumătate după gratii. Daniel Biriescu a fost condamant pentru trafic de droguri la trei ani de puşcărie, la care se adaugă alte şase luni, dintr-o altă condamnare. În cazul tuturor se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive.

Inculpaţii au dreptul la apel, sentinţa Tribunalului Caraş-Severin nefiind definitivă, motiv pentru care instanţa a menţinut măsura preventivă de a nu părăsi ţarapentru toţi cei nouă.

Comments

  1. La Caransebeş, cannabisul se vinde cu 60 de lei gramul. Traficanţii de la „Million” şi „Nord” aveau zeci de clienţi! says:

    […] Puşcărie pentru traficanţii de droguri din Reşiţa […]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/