La Caransebeş, agricultorii vor avea drumurile lor

Proiectul de amenajare a unor drumuri agricole în municipiul de pe Timiş şi Sebeş a devenit certitudine, astfel că, accesul deţinătorilor de terenuri agricole spre trei câmpuri agricole importante se va face mult mai rapid, evitându-se traficul rutier şi prezenţa căruţelor pe Drumul European 60. În plus, există şi perspectiva de extindere a altor investiţii importante în zonele Pipirig, Racoviţa şi Jupa.

Primarul Marcel Vela a semnat, la sediul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest din Timişoara, contractul de finanţare pentru proiectul în valoare de un milion de euro, proiect ce are un termen de implementare de 33 de luni. ”Cel mai important dintre drumuri, ca valoare şi ca amploare, este drumul agricol care va lega zona industrială din cartierul Racoviţa, din Strada Alexandru Ioan Cuza, de zona agricolă şi de noua staţie de epurare din municipiu. Drumul va avea continuitate până către podul de la centura ocolitoare, peste râul Timiş, către Jupa, şi va facilita accesul spre zona industrială din spatele Carometului. Poate fi, în perspectivă, şi o zonă de dezvoltare a municipiului, deoarece acolo sunt facilităţile mult mai uşor de adus şi există şi o cale de acces implicit spre drumul european”, a precizat Vela.
Pentru Drumul Agricol Jupa, cu o lungime de 2,6 kilometri, sunt prevăzuţi în proiect 334 de mii de euro, pentru Drumul Agricol Racoviţa, lung de 2,1 kilometri, 277 de mii de euro, iar pentru cei 0,5 kilometri ai Drumului Agricol Pipirig, 93 de mii de euro, restul fondurilor până la un milion de euro fiind alocate pentru amenajarea terenurilor şi refacerea cadrului natural al celor trei zone.


Comments

  1. BUSSY NICU says:

    ii bn

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/