La azilul din Bocşa se bea cu sticla

Auditorul Primăriei Bocşa, Valeriu Herţa, a verificat contabilitatea Căminului pentru Persoane Vârstnice din Bocşa din prima zi de funcţionare a acestuia după transformarea Spitalului de boli cornice, concluzia fiind că a fost manageriat defectuos şi păgubos.

În ultima şedinţă de Consiliul Local din 2012, Herţa a prezentat concluziile raportului de audit de la azil în faţa aleşilor bocşenilor, printre care s-a numărat şi Mirel Pascu, fostul edil-şef al oraşului şi soţ al Ionelei Ancuţa Pascu, directoarea căminului în perioada analizată. Fostul primar a afirmat că este vorba de o continuare a campaniei electorale şi că se va dovedi că totul e un bluf. Mirel Pascu nu se teme de sesizarea organelor de cercetare penală, fiind gata să demonstreze că atât el, cât şi soţia sa, sunt nevinovaţi. Auditorul este însă de altă părere. În primul rând i-a atras atenţia un contract încheiat în ianuarie 2012 de Căminul pentru Persoane Vârstnice din Bocşa cu SC CEO P.C.H SRL din Timişoara. În prealabil, Viorica Hranisavlievici, în calitate de “responsabil colectare selectivă a deşeurilor”, a întocmit un referat de necesitate privind achiziţionarea serviciului de preluare a deşeurilor, referat însuşit prin semnătură de directorul Ionela Ancuţa Pascu. Viorica Hranisavlievici a estimat valoarea totală a contractului, pentru o perioadă de 11 luni cu posibilitate de prelungire cu încă patru luni, la suma de 27.492 lei fără TVA. Societatea timişoreană este plătitoare de TVA, astfel că, Primăria Bocşa a avut de achitat în total 34.090 lei.

În caietul de sarcini, nu se face nicio precizare, nici măcar estimativă, cu privire la cantitatea de deşeuri ce ar putea fi colectată lunar. “Estimarea făcută de doamna Hranisavlievici cu privire la costul lunar de ridicare a deşeurilor, respectiv 1832 lei, fără TVA, este pur şi simplu fantezistă, fără niciun suport de calcul economic, iar avizarea respectivului referat de necesitate de către doamna directoare Pascu reprezintă un act managerial defectuos, deosebit pentru păgubos pentru entitatea verificată”, a stabilit Valeriu Herţa.
L

a mijloc e ceva cusut cu aţă albă. Drept dovadă, la doar patru zile de la întocmirea caietului de sarcini, firma timişoreană a făcut o ofertă de preţ identică, la virgulă, cu estimarea Vioricăi Hranisavlievici. Altceva este însă şi mai ciudat. În perioada 01.02.2012 – 30.10.2012 s-au ridicat lunar de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bocşa 1.093 kg carton, 402 kg peturi şi 36 kg sticle, pentru care s-au achitat 20.448 lei. “Concluzionez că, prin încheierea contractului cu SC CEO P.C.H SRL în condiţii deosebit de păguboase pentru entitatea verificată, doamna Ionela Ancuţa Pascu a cauzat o cheltuială nejustificată în sumă de 20.448 lei”, a afirmat auditorul Herţa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/