R.A.R.-ul, în relații bune cu autoritățile locale rurale

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Fiecare solicitare venită din partea primăriile din mediul rural a primit un răspuns prompt din partea Registrului Auto Român Caraș-Severin, ce și-a trimis reprezentanții la fața locului pentru a rezolva cererea.

Au fost depuse numeroase cereri din mediul rural cărășean pentru ca utilaje agricole, mopede sau remorci să fie înmatriculate sau înregistrate în cadrul R.A.R.-ului. Lucrătorii acestui registru s-au deplasat în sate precum Coronini, Carașova sau Armeniș la fiecare solicitare în parte. „Vă asigur că și pe viitor dacă vor mai exista astfel de solicitări din partea primăriilor din mediul rural, vom veni în sprijinul și slujba cetățenilor”, a declarat Gabriel Duruț, șef Reprezentantă Caraș-Severin.

Prefectul județului, Silviu Hurduzeu, a apreciat la rândul său, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, buna colaborare și intervenția promptă a acestei instituții. „Vă felicit pentru colaborarea foarte bună cu autoritățile locale și vă îndemn să continuați să aveți aceleași relații bune”, a precizat Silviu Hurduzeu.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Mai mult decât atât, sucursala din județ are perioada de așteptare de maxim trei zile, spre deosebire de instituțiile din alte județe unde se ajunge la aproape o lună. Iar eliberarea documentelor se face în aceeași zi în care reprezentantul R.A.R. a răspuns solicitării clientului.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/