Promovează Banatul și fac schimb de experiență. Timp de o săptămână, zona Cabanei Claris va fi The Land Of the Shivered Trees.
Studenți din toate colțurile țării vor face cunoștință cu zona Banatului Montan, în cadrul celei de-a doua ediții a taberei L.O.S.T, un proiect organizat de Asociația Mountain Brothers. Claudiu Stoica, împreună cu alți doi tineri, studenți de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, sunt cei trei temerari care au creionat harta turistică Cluj-Napoca – Crivaia, o rută devenită deja familiară pentru zeci de studenți din toată țara și nu numai.
Tabăra de anul acesta, ce se va întinde pe parcursul a 6 zile, cuprinde activități de team-building, de închegare a echipei, jocuri și activități prin pădure sau în hotel, training-uri de dezvoltare personală, dar si profesională, seri sociale, seară de chitară sub cerul liber, la lumina focului de tabără, drumeții pe Cheile Carașului, curs de supraviețuire în pădure și multe alte surprize, după cum promit organizatorii. Asociația, ce are ca scop dezvoltarea tinerilor de pretutindeni și promovarea Banatului Montan, organizează tabere atât pentru elevii cât și pentru studenții de pe întreg cuprinsul țării.
Ediția de anul acesta este cofinanțată de Consiliul Județean Caraș-Severin și va avea loc în perioada 31 august – 5 septembrie, participanții având vârste cuprinse între 17 și 19 ani. Tinerii, alături de cei 18 voluntari studenți din Cluj, provin din orașe precum Arad, Cluj-Napoca, Galați, Constanța, Suceava sau Iași și vor beneficia de câte un câte un wellcome kit în care vor avea materialele necesare pentru activități, dar și multe alte surprize.
În ceea ce privește costul taberei, sprijinită de Primăria Reșița, Clubul Lions și ProMarketing, prețul pentru o persoană este de 350 RON, în care este inclusă cazarea cu trei mese pe zi, transportul din oraș până pe munte și în alte zone unde vor avea loc activitățile, apă/sucuri dar și alte materiale necesare taberei.
Cabana Claris din stațiunea Crivaia, a devenit deja renumită pentru taberele organizate pentru copii, tabere ce au condus la formarea a sute de tineri, coordonați de psihoterapeutul Mihaela Stoica, de altfel și modelul de viață și business pentru Claudiu Stoica, care fără dar și poate îi calcă pe urme în lumea fascinantă a antreprenorialului:
„Pentru mine, ideea de a înființa această asociație în Reșița are o dublă însemnătate pentru că îmi doresc foarte mult să dezvolt zona în care am crescut, în care m-am format ca și om, un ținut cu adevărat de poveste. Am copiat, ca să spun așa, ce se întâmplă în zona Ardealului, unde acest gen de activități sunt foarte multe: școli de vară, tabere și training-uri, asociații deschise pe această temă. Sunt foarte multe pe oraș și prea puține pe pădure, și cum eu iubesc munții noștri aș vrea să profit de ocazie să vină oamenii și aici, să ne vadă frumusețile și să se bucure de tot ce natura le oferă.”, a spus Claudiu Stoica, cel care deja calcă pe urmele părinților și bunicilor, un model de conduită, demn de urmat.
Consiliul Local Timișoara a aprobat, luni seara, proiectul privind taxele și impozitele locale pentru anul 2025. În sfârșit, au fost stabilite taxele și impozitele locale pentru anul 2025 la...
Ne vedem la cumpărături, în magazinele Casa Alex… după sărbători!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281