Klaus Iohannis: „Din multe puncte de vedere Timișul este în fruntea țării, dar prezența la vot a fost o excepție regretabilă în ultimii ani!”

Președintele  României, Klaus Iohannis, și-a petrecut ziua de vineri la Timișoara, la toate evenimentele la care a fost prezent vorbind despre discursul politic abject și anti-european al PSD!

Primul punct al programului a început cu vizitarea Memorialul Revoluției. După aceea, șeful statului a participat la dezbaterea „Become your best! – printr-un învăţământ superior de calitate!” din cadrul Univeristății de Vest din Timișoara, organizată cu ocazia împlinirii a 75 de ani de existență. Aici, președintele a adus câteva cuvinte de laudă insituției și orașului, a subliniat câteva dintre problemele cu care se confruntă tinerii în procesul de integrare pe piața muncii și a răspuns unor întrebări legate de plagiat. De asemenea, a vorbit despre situația din educație, pe care a catalogat-o drept „dezastruoasă”, și i-a îndemnat pe studenți să meargă la vot.

„Cu prilejul Summit-ul desfășurat la Sibiu am participat la o întâlnire cu tinerii. abordat o problemă cu care se confruntă toți tinerii, cea a integrării pe piața muncii, aflată în continuă schimbare. Universitățile, inclusiv cele timișorene, vor trebui să anticipeze tendințele din economie, dar mai ales să pregătească studenți flexibili, care să se adapteze la schimbări. Studenții viitorului vor trebui să fie autonomi în procesul de învățare care va continua pe tot parcursul vieții. Nu e suficient să deveniți doar buni angajați sau antreprenori(…)am încurajat studenții să participe la alegeri. Săptămâna viitoare veți avea ocazia încă o dată, unii poate pentru prima dată. Vă încurajez să o faceți, deși din multe puncte de vedere Timișul este în fruntea țării, prezența la vot a fost o excepție regretabilă în ultimii ani. Așadar, dragi studenți, mergeți la vot și apărați-vă interesele. Vă încurajez să vă implicați în viața publică a Romaniei” a declarat şeful statului.

După ce a dezvelit placa Decretului Regal de înființare a Universității de Vest din Timișoara,  Klaus Iohannis a vizitat Sinagoga din Cetate, apoi a pornit pe jos spre Piața Unirii. Aici, președintele României a făcut fotografii cu timișorenii și  a fost întâmpinat de tinerii liberali, pe care șeful statului i-a îndemnat să meargă la vot.  Apoi, s-a îndreptat spre Muzeul de Artă din Palatul Baroc, unde era așteptat de autorităţile locale din regiune.

Primul om în stat a participat și la festivitatea de aniversare a 100 de ani de la înființarea a Colegiului Naţional „C. D. Loga”.  Aici, președintele  le-a vorbit participanților despre importanța colegiului în educația românească. „Celebrați un centenar de excelență, dedicare și implicare civică, într-un an cu o simbolistică specială. Mă refer, desigur, la aniversarea a 100 de ani de când Timișoara a devenit parte a României. Loga reprezintă expresia idealurilor acelui început efervescent al rațiunii noastre, când educația a fost fundamentul care a făcut posibilă unirea reală a românilor și dezvoltarea noului stat. Oamenii politici ai acelor vremuri au înțeles importanța strategică a învățământului și nevoia imperioasă de a pregăti tineri și de a cultiva talente. (…) Colegiul a rămas o instituție de frunte a Timișoarei și a continuat să formeze generații de absolvenți care au făcut cinste învățământului bănățean. Grație unui corp profesoral de excepție și a unor absolvenți meritorii, tradiția a supraviețuit vicisitudinilor istoriei și vă felicit pentru acest lucru”, a spus președintele României. După a semnat în Cartea de Onoare a liceului și a primit o diplomă de mulțumire din partea conducerii, Klaus Iohannis, împreună cu directorul școlii și cu primarul Timișoarei au mers în curtea licelului, unde au plantat un copac.

Ultimul punct al programului de vizită l-a constuit evenimentul de lansare a volumului „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”,  la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica, ocazie cu care a discutat și despre discursul politic din zilele noastre, pe care îl vede anti-european. „Aud în ultima vreme un discurs politic, spun degajat, scos din contextul campaniei electorale, un discurs politic abject. Umblă unii politicieni români prin țară să spună că problemele noastre vin de la Bruxelles. Altul zice că noi nu avem nimic împotriva UE, dar nu e bine cum e condusă de la Bruxelles și toți ăștia de la Bruxelles și inclusiv președintele Iohannis trebuie să dispară, că sunt din alt film. Am constatat nu un discurs eurosceptic, ci unul eurofob. Faptul că acest discurs a fost transformat în mesajul principal al campaniei de europarlamentare de partidul de guvernământ din România mi se pare absolut rejectabil, reprobabil”, a afirmat președintele.

Pe holul instituției, Klaus Iohannis a susținut o sesiune de autografe și a făcut fotografii. Seara s-a încheiat cu un dineu oferit de Universitatea de Vest.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/