În prima parte a lunii noiembrie, reşiţenii au şansa de a asista la două spectacole de teatru. Primul va avea loc la Palatul Cultural, iar următorul, la Casa de Cultură.
Comedia „Bani din cer“, programată iniţial pentru duminică, 29 octombrie, a fost reprogramată, din motive tehnice, informează Teatrul de Vest din Reşiţa. Spectacolul va avea loc duminică, 5 noiembrie, de la ora 19, în distribuţie regăsindu-se actorii reşiţeni Dan Mirea, Andrada Samoilă, Marius Tudor, Ana-Maria Cizler, Florin Ruicu, Sorin Fruntelată, Florin Ibraşi. „Bani din cer”, de Ray Cooney, este o comedie cu un text savuros, pusă în scenă de regizorul orădean, Daniel Vulcu.
Totodată, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, Marian Apostol, anunţă că miercuri, 15 noiembrie, de la ora 19, Asociaţia „Gheorghe Ivaşcu Padeş“ prezintă la Teatrul „G.A. Petculescu“ comedia de mare succes „K.G.B. contra C.I.A.“, adaptare după „Secretisimo“, de Marc Camolletti. Piesa va fi jucată la Reşiţa la doar o zi distanţă după premiera programată la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Timişoara! Regizat de Armand Calotă, spectacolul îi are în distribuţie, printre mulţi alţii, pe Magda Catone, Ileana Olteanu, Eugenia Şerban, Armand Calotă, Ionuţ Ciocia, Mihai Niculescu, Şerban Georgevici. Biletele (50 de lei, respectiv 30 lei pentru pensionari) vor fi puse în vânzare săptămâna viitoare.