Județul Timiș își așteaptă bugetul. Până atunci, consilierii județeni au o listă provizorie de investiții

Autoritățile locale și județene din toată țara așteaptă „cu sufletul la gură” ca bugetul de stat să fie promulgat. Lucrurile se tergiversează deja destul de mult între Guvern și președintele Klaus Iohannis, iar pentru a nu mai pierde ulterior și mai mult timp, consilierii județeni au votat deja o listă de investiții provizorii, pentru care s-a făcut o rectificare.

Rectificarea se referă la investiții pentru realizarea unor case de tip familial, pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Rectificarea a fost votată într-o ședință extraordinară a CJT. „Am făcut astăzi (n.r. joi, 14 martie) o ședință extraordinară din mai multe motive. În primul rând, motivul principal este modificarea listei provizorii de investiții, în ideea de a avea un buget pe investiții funcțional până la aprobarea bugetului Consiliului Județean. Sper în perioada următoare să avem bugetul de stat aprobat, astfel încât să putem continua cu aprobarea bugetului județului. În cadrul acestei liste provizorii de investiții a fost și un amendament, acceptând un nou proiect al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș pe Programul Operațional Regional, înființarea unei case de tip familial”, a precizat Călin Dobra.


gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pe listă se regăsesc și investiții legate de deponeul de la Ghizela sau achiziționarea de microbuze. „Astăzi, prin această listă provizorie, de fapt noi am aprobat continuarea proiectelor care au fost demarate în 2018 și la care deja avem contracte spre a fi încheiate și să putem deconta aceste acțiuni de investiții. Pot să vă dau exemple: rezolvarea situației la Ghizela, cu acele filtre pentru stație, achiziționarea unui microbuz la nivelul Consiliului Județean, care a demarat în 2018 și pentru care am semnat contractul și trebuie făcute plățile, de aceea am luat decizia de constituire a unei liste provizorii. Această listă am mai votat-o, dar am reactualizat-o acum, pentru că a intervenit acest proiect pe fonduri europene al DGASPC Timiș, fiind necesară o sumă de 85.000 de lei, nu am mărit valoarea întregii liste, am mutat doar sume de la DGASPC Timiș pentru acest proiect, în ideea că trebuie să mișcăm foarte repede studiul de fezabilitate, ținând cont că termenul de depunere al proiectului este până în iunie, iar procedurile de achiziție durează destul de mult”, a explicat președintele CJ.

Pentru anul 2019, sănătatea, drumurile și protecția socială rămân prioritățile CJT. „Aș propune să prezint domeniile prioritare, aici discutăm de sănătate, discutăm de infrastructură rutieră, de asistență socială și protecția copilului și susținerea învățământului special. Sunt domeniile pe care ne-am axat foarte mult prin prisma și a atragerii de fonduri europene, prin prisma și a atragerii de fonduri guvernamentale și alocării bugetului propriu în momentul în care vom avea bugetul de stat aprobat”, a mai spus Dobra.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/