Consilierii județeni au votat în ședință extraordinară utilizarea excedentului bugetar rămas după anul 2018, în valoare de aproape 230 de milioane de lei. Călin Dobra spune că în funcție de bugetul care se va stabili la nivel național anul acesta, se va opta fie pentru utilizarea sumei pentru investiții sau și pentru cheltuieli de funcționare, mai ales în contextul în care cheltuielile cu asistența socială au trecut în sarcina administrațiilor locale și județene.
Dobra se gândește să utilizeze parte din excedent tocmai pentru aceste cheltuieli cu asistența socială. „Excedentul va merge pe anul 2019 pe lista de investiții. Proiectele importante la nivelul Consiliului Județean. Dar mai mult decât atât, prin noua construcție a bugetului pe anul 2019, încă nu este definitivat, dar e la stadiul de discuție și analiză. Prin responsabilitatea pe care o primește Consiliul Județean de a acorda 100% bugetul pentru Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului, ne-a dat posibilitatea, din excedent, să mutăm și sume pentru funcționalitate, dacă este nevoie”, a declarat președintele CJT.
Decizia se va lua după stabilirea bugetului de stat. „Așteptăm totuși aprobarea bugetului de stat, sumele pe care le vom primi din cote defalcate din impozitul pe venit, cât și sumele de la bugetul de stat din cote defalcate de TVA, astfel încât să vedem exact dacă toată suma de 230 de milioane excedent va merge pe lista de investiții sau punem o parte și pe funcționare, în mod special la asistență socială și protecția copilului”, a mai spus Dobra.
Excedentul provine din investiții începute în 2018 și nefinalizate, de la proiecte depuse pe fonduri retrospective sau din surplusul de încasări față de cheltuielile estimate.