Județul Caraș-Severin, promovat la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României

targ turism caras severin

Obiectivele turistice, arta populară și bucatele tradiționale ale județului sunt promovate la o nouă ediție a Târgului de Turism al României ce are loc zilele acestea în Capitală.

Timp de 4 zile, județul Caraș-Severin își promovează principalele atracții turistice la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României ce are loc la București. Noutatea participării din acest an o reprezintă, dincolo de promovarea tradițiilor care definesc Banatul de Munte, turul virtual care va permite vizitatorilor standului să „ajungă”, cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală, în principalele locații turistice din Caraș-Severin.

Prezența la Târgul de Turism al României este una dintre cele mai importante oportunități de promovare a județului ca destinație turistică, contribuind la consolidarea acestui domeniu în județul Caraș-Severin și este o bună ocazie de a ne promova cele mai valoroase și semnificative frumuseți, precum obiectivele turistice, valorile tradiționale, arta populară, gastronomia locală, turismul de aventură, frumusețea cadrului natural“, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Pe durata târgului, vizitatorii standului vor putea aprecia spectacolele oferite de soliștii vocali Ramona Vița, Adi Jurcă, Maria Morman, acompaniați de Orchestra profesionistă „Virtuozii Semenicului” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraș-Severin și de dansatorii Ansamblului „Junii Gugulani” Caransebeș, coregraf Adrian Jurchescu.

targ turism caras severin foto 2

Expoziție culinară la târgul de la București

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Costumele populare tradiționale, aflate în patrimoniul Casei de Cultură „George Motoia Craiu” din Oravița, vor fi și ele promovate împreună cu produsele gastronomice tradiționale care vor fi oferite și prezentate de către maestrul bucătar Marian Popovici.

Vizitatorii standului vor putea degusta produse din bucătăria satului bănățean, precum: mălaiul copt, zacusca, produse din carne și felurite brânzeturi, fără a uita produsul vedetă, răchia. În cadrul standului, va fi promovată și apa Carpatina, care provine din Izvorul Domogled, situat în stațiunea Băile Herculane.

targ turism caras severin foto 3

Momente muzicale ale artiștilor bănățeni

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/