10 milioane de lei pentru reabilitarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Caransebeș

centru educatie incluziva caransebes
banner 1164 x 200 px

Consiliul Județean Caraș-Severin și ADR Vest au semnat contractul de finanțare pentru renovarea școlii speciale din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Aproape 10 milioane de lei au fost atrași de administrația județeană, printr-un proiect european, sumă care va permite efectuarea de lucrări atât la interior cât și la exterior. 

„Am semnat contractul de finanțare cu fonduri europene. În acest moment, banii de la UE sunt, practic, cam singura șansă reală de dezvoltare a județului. Proiectul are o valoare totală de 9,57 milioane de lei, din care Consiliul Județean acoperă 140 de mii de lei. Cu acești bani, în următorii doi ani, ne propunem: renovarea energetică a clădirii principale și a sălii de sport, modernizarea infrastructurii educaționale în interior și, având în vedere specificul Centrului Școlar de Educație Incluzivă, dorim să facem mai ușor accesibilă clădirea pentru persoanele cu dizabilități”, a anunțat președintele CJ Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

Cu acest prilej, Hurduzeu a amintit că instituția pe care o conduce se află pe ultima sută de metri și în cazul proiectului de renovare energetică a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Christiana” din orașul Bocșa. Valoarea totală a acestui proiect se ridică la 12,76 milioane de lei, dintre care 8,71 milioane de lei sunt fonduri europene.

Banii au fost accesați prin Programul Național de Redresare și Reziliență. De altfel, am accesat fonduri pentru dotarea corespunzătoare a tuturor celor patru centre școlare de educație incluzivă destinate copiilor cu diverse deficiențe senzoriale multiple, deficiențe de auz, Sindrom Down și deficiențe din spectrul autist, mă refer aici la cele două din Reșița – «Primăvara» și «Aurora» -, dar și la cel din Caransebeș și Bocșa”, a subliniat președintele CJ.

Stiri Timisoara si Resita Revista Banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/