Acces gratuit la educația financiară. Caravana „Bună ziua, schimbare!” a ajuns la Buziaș

caravana BCR Buzias
gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

O Românie mai educată, mai digitalizată, mai aproape de toate informațiile financiare. Acesta este planul caravanei „Bună ziua, schimbare!”, un proiect marca BCR, și care a ajuns, în premieră, în județul Timiș, la Buziaș.

Locuitorii din orașul Buziaș, județul Timiș, vor beneficia, în aceste zile, de acces mai ușor la servicii financiare și tehnologie. Primii beneficiari ai caravanei BCR sunt copiii, gata de un nou start în viață, un pas înainte către o educație financiară corectă.

Caravana „Bună ziua, schimbare!” este deschisă lângă Casa de Cultură din orașul Buziaș, județul Timiș, în perioada 9 noiembrie – 17 noiembrie, fiind un concept de unitate mobilă, care circulă într-un camion modular, dezvoltat pentru a facilita accesul comunităților locale din România la servicii financiare și tehnologie, precum și la educație financiară și digitală.

Caravana BCR Buziaș

Caravana este o inițiativă comună a Băncii Comerciale Române și Vodafone România, în parteneriat cu OMNIASIG Vienna Insurance Group și BCR Asigurări de Viață VIG.

„Mă bucur că reprezentanții BCR au solicitat această oportunitate de a-și expune serviciile pe care le au, o nouă șansă pentru noi, deoarece, nu de mult, una dintre sucursalele unei alte bănci și-a retras personalul de la noi din oraș, și, practic, astăzi am rămas fără nicio prezență fizică a vreunei instituții bancare. Este o deschidere pe care primăria o are pentru toate băncile din România, care doresc să aibă activități pe raza orașului nostru. Este și o bucurie si pentru cetățenii orașului, mai ales pentru copii care trebuie să cunoască toate informațiile financiare de actualitate. Și mai mult decât atât, nu suntem puși la punct cu situația plăților cash și cele cu cardul, cu infrastructura bancară, astfel încât să poată permite fiecărui cetățean să știe tot ce este necesar în acest sens, iar caravana aceasta ne oferă și această oportunitate.”, a declarat Sorin Munteanu, primarul orașului Buziaș.

Caravana BCR Buziaș

Elevii din oraș, dar și toți ceilalți locuitori interesați de informațiile prețioase puse la dispoziție de specialiștii bancari, sunt așteptați la unitatea mobilă, care le va oferi acces la servicii și produse financiare, la tehnologie, dar și la ateliere de educație financiară.

Totodată, caravana „Buna ziua, Schimbare!” va facilita accesul comunității la servicii de protecție și asigurări generale și de viață și va găzdui o serie de sesiuni de educație financiară. În plus, micii antreprenori vor putea afla cum să acceseze sursele de finanțare pentru dezvoltarea propriilor afaceri, pentru achiziționarea de echipamente, disponibile prin fondurile europene și nu numai.

,,Prin această inițiativă, susținută cu experți financiari și în tehnologie, dorim să aducem la nivel local soluții care să îmbunătățească viața oamenilor și, în același timp, să favorizeze dezvoltarea comunităților locale. Vrem să fim o punte între nevoie și oportunitate, să deschidem cât mai mult accesul la tehnologie, servicii și educație financiară. De la operațiuni banale și până la cele mai complexe, caravana noastră este un centru financiar pe roți, adaptat comunității locale. Bunăstarea începe de la o relație corectă și educată cu banii, iar pentru acest obiectiv suntem gata să le oferim oamenilor sfaturi și suport pentru alegeri financiare inteligente”, a  precizat Anca Flueraș, director zonal retail, BCR.

Caravana BCR Buziaș

Concret, prin intermediul caravanei, membrii comunității din Buziaș vor beneficia de:
• Acces ușor și rapid la servicii și produse financiare BCR utile în viața de zi cu zi, cum ar fi cont curent, carduri, asigurări, digital banking, precum și la pachete Vodafone de servicii de telecomunicații și tehnologie – telefoane și accesorii, abonamente și oferte de telecomunicații, care includ servicii mobile, broadband fix și TV;
• Facilitarea accesului la informații de educație financiară și digitală, adaptate în funcție de vârstă: de la cursuri de responsabilizare financiară și antreprenoriat în comunitățile rurale, la transformare digitală și cybersecurity.

1000x100 (3)

Punctul de lucru mobil BCR și Vodafone va fi deschis de luni până vineri, în intervalul 10:00-16:00, până pe 17 noiembrie. Doi experți, unul în domeniul financiar-bancar și unul din zona de tehnologie și telecomunicații, vor fi prezenți permanent și vor oferi consiliere personalizată pornind de la nevoile reale ale comunității.

caravana BCR Buzias

caravana BCR Buzias

La biroul bancar din cadrul unității mobile se vor putea efectua digital, asistat de consilieri, următoarele operațiuni:
 Deschideri de cont curent și carduri de debit
 Deschideri de depozite și conturi de economii
 Solicitări de carduri de credit
 Acces la digital banking
 Solicitări pentru credite de consum, precum și refinanțări și restructurări
 Asigurări de venituri, de șomaj și de incapacitate de muncă
 Asigurări de locuință (obligatorii si facultative) și asigurări de protecție a bunurilor personale
 Asigurări de călătorie
 Consiliere și asistență pentru gama extinsă de servicii bancare, inclusiv pentru finanțare în mediul rural prin BCR Social Finance și leasing prin BCR Leasing.

De asemenea, camionul modular este dotat cu un echipament multifuncțional, care va putea oferi următoarele operațiuni:
 Eliberare lei sau euro, în numerar
 Depunere numerar în calitate de persoană fizică – în conturile curente, conturile de rambursare credit, conturile de economii sau în conturile altor persoane
 Plată numerar a facturilor curente către furnizori
 Reîncărcare cartele Vodafone
 Eliberare mini extras
 Interogare sold
 Schimbare PIN

caravana BCR Buzias

În ceea ce privește zona de tehnologie și telecomunicații, clienții vor putea accesa ofertele de abonamente pentru servicii fixe (internet și televiziune) și pe cele de servicii mobile, vor putea testa și achiziționa dispozitivele disponibile pe platforma comercială Easytech (televizoare, tablete, trotinete, aspiratoare robot, etc.), și își vor putea plăti factura sau reîncărca cartela în aplicația My Vodafone sau la ATM-ul BCR.

Caravana „Bună ziua, schimbare!” a început traseul său prin România în octombrie 2022, cu misiunea de a ajunge în cât mai multe localități din țară. Camionul a oprit, până în prezent, în 11 localități: Băleni (Dâmbovița), Drajna (Prahova), Glodeanu Sărat (Buzău), Brezoi (Vâlcea), Săliște (Sibiu), Tălmaciu (Sibiu), Sânmartin (Oradea), Ilva Mică (Bistrița), Marginea (Suceava), Matca (Galați) și Stâlpeni (Argeș).

caravana BCR Buzias

Pentru mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de BCR, puteți contacta pagina: www.bcr.ro

 

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/