Bani pentru alegerile din luna iunie

Județul Caraș-Severin a primit 600.000 de lei pentru organizarea alegerilor locale din data de 10 iunie. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Ioan Sabo, spune că suma este suficientă, cel puțin pentru moment. Singurele probleme din județ le-ar avea șapte primării care au uitat să prevadă în buget scrutinul electoral.

Oficialii de la Instituția Prefectului au făcut astăzi publică suma prevăzută în bugetul Guvernului pentru județul Caraș-Severin. Banii nu au ajuns încă în visterie Caraș-Severinului, însă datele sunt certe. În ce privește organizarea alegerilor locale din data de 10 iunie, până acum nu sunt probleme în județ. “Am discutat cu șefii Poliției, Jandarmeriei și Poliției Locale. Fiecare instituție în parte a elaborate câte un plan de măsuri pe perioada campaniei electorale și a alegerilor, astfel încât lucrurile să decurgă ca la carte”, a declarat astăzi, Ioan Sabo, prefectul județului Caraș-Severin.

Fără bani la primării
Bătăi de cap sunt doar pentru șapte comune din Caraș-Severin. Asta pentru că, primarii uituci au omis să prevadă în bugetul propriu suma destinată alegerilor. În zilele următoare vor reglementa problema, astfel că alegerile se vor desfășura în condiții normale în toate cele 77 de circumscripții electorale.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/