Județul Caraș-Severin, pe primul loc în România! Tinu Vidaicu îi promite strălucirea!

Noul administrator al județului vine din zona HORECA, fiind co-member la Dirty Nano, owner/partner la Epic Society și manager la Ponton Casa Baraj. Aducerea lui Tinu Vidaicu de la platane în administrația județului i-a surprins pe mulți, însă acesta promite, cu experiența dobândită de-a lungul anilor, să ducă județul Caraș-Severin pe primul loc în țară!

„Am început în forță anul pe mai multe planuri, în sensul că acum va avea loc punerea în aplicare a noii organigrame și eu trec pe «foarte rapid» evaluarea tuturor oamenilor din aparatul de specialitate, pentru că aceasta este specialitatea mea. Am lucrat cu foarte mulți oameni în viața mea, cu oameni în echipă și toate rezultatele pe care le-am avut sunt știute foarte bine de Nelu, adică de domnul primar și de domnul președinte care au insistat atât de mult să vin aici pentru că au prins un moment mai puțin încărcat, ca volum de muncă, mie și companiei mele, care a ajuns în topul firmelor HORECA din România și mă bucur pentru asta. Pe de altă parte, nu mă bucur pentru că cei 50 de angajați stau pe șomaj tehnic și doar pe câțiva pot să-i folosesc în proiectele noastre alternative. Ei au speculat acest moment și m-au chemat să fac parte din administrația județului. M-am lăsat cam greu convins, pentru că știam la ce mă înham, dar mi-au explicat din ce segment pot face parte, care sunt planurile lor. Eu sunt sigur că nu au alte interese decât cele bune pentru județ”, ne-a mărturisit administratorul public al județului.

Celor care îl cunosc mai puțin sau deloc, Tinu Vidaicu le spune că a copilărit la Brebu Nou, pe vremea pemilor, că, după 1990, părinții săi au cumpărat o casă la Sasca Montană, în virtutea acțiunii „Cuponiada”, că a muncit din clasa a X-a pentru a-și câștiga banii de buzunar și că, de fapt, rostul și rădăcinile sale, în afară de Timișoara, unde s-a născut, țin de Caraș-Severin.

Întrebat ce atribuții are și ce face administratorul județului, Tinu Vidaicu ne-a explicat, din punctul său de vedere, cu ce se ocupă: „Administratorul județului este o persoană numită, pentru că rămâne la latitudinea președintelui dacă să organizeze sau nu concurs. El este numit în funcție de necesitățile pe care președintele le are la un moment dat. Fișa postului este la fel, la latitudinea președintelui. Un administrator public poate să facă și un singur lucru, dacă acel lucru este important pentru județ, iar președintele identifică că nu are abilitatea asta. Sau, altfel spus, e ca un consilier mai complex.”

Cât privește sarcinile primite de la președintele Romeo Dunca, Vidaicu ne-a lămurit: „Trebuie să fac evaluarea tuturor angajaților. Pe mine mă interesează latura umană, ca fiecare om să-și ia banii pe bune, să lucreze eficient, să fie conștient că nu lucrează doar pentru el, ci, în primul rând, pentru populație. Rezultatele nu trebuie să se vadă în interiorul Consiliului Județean, ci în afara instituției. Eu trebuie să identific dorința și ambiția lor, așa am format toate echipele cu care am lucrat până acum. Chestiile de specialitate și lucrurile învechite sunt prea puțin importante în 2021. Acum eu vreau să știu care dintre oamenii din aparatul de specialitate sunt cât de cât capabili să poată să ajungă la performanță.”

Cum își dă seama de toate aceste lucruri? Simplu: „Prin tot felul de teste și de lucruri pe care le-am studiat de-a lungul timpului. De exemplu, chestionare care conțin întrebări de genul ce a făcut angajatul în ultimii ani, care proiect i-a plăcut cel mai mult, proiectele la care a performat cel mai bine. Apoi îi dau să facă anumite lucruri care sunt relevante pentru jobul său, să văd cum se descurcă la ele. Îi întreb pe alți angajați despre activitatea lor din ultimii ani. Pentru mine, ca să organizez acest aparat administrativ al Consiliului Județean este mult mai ușor decât să fac o organizare de firmă. Există un număr foarte mare de oameni ce trebuie să fie conștienți de ceea ce fac. Eu îi gândesc pe oamenii ăștia să fie extremi de buni. Eu o să le dau timp acestor oameni care au ambiție să se perfecționeze, dar care nu se vor perfecționa în timp de câteva luni, vor «zbura» într-un fel sau altul, pentru că eu vreau ca acest județ să fie cel mai tare din țară, eu nu plec de aici în patru ani ca el să nu strălucescă. În contractul meu de manager am mai multe puncte și ceea ce este relevant și ține de pregătirea mea, absolvent al Facultății de «Calculatoare», este digitalizarea Consiliului Județean și a tuturor obiectivelor din județ. Digitalizarea înseamnă azi altceva”.

Tinu Vidaicu a admis că orice altă sarcină care i se va încredința de către președintele Dunca o va trata cu maximă responsabilitate și o va duce cu succes la bun sfârșit.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/