Caraş-Severin, codaş la construcţia de locuinţe

Cărășenii au abandonat ideea de a-și construi o locuință, în ultimii 20 de ani. Mai mult decât atât, numărul locuințelor chiar a scăzut cu câteva mii, potrivit unui top întocmit de Econtext. Specialiștii pun acest fenomen pe seama faptului că populația migrează în alte județe ale țării.

Potrivit unui top întocmit de siteul Econtext, județul Caraș-Severin se plasează pe ultimul loc în țară în ceea ce privește numărul de locuințe ridicate după Revoluție și până în 2008. Mai mult decât atât, potrivit topului, numărul caselor chiar a scăzut cu 4.000 în perioada amintită. Prin locuințe se înțelege orice construcție locuibilă, cum ar fi: casă, apartament sau vilă, indiferent de numărul camerelor și indiferent de zona în care a fost realizată, mediul urban sau rural. Pentru Caraș-Severin, diminuarea fondului locativ ar putea fi explicată prin faptul că oamenii și-au abandonat casele de la sate și s-au mutat la oraș sau chiar au plecat în alte județe ale țării, acolo unde nivelul de trai este mai ridicat. În anul 1990, în Caraș-Severin erau 136.705 locuințe, iar în 2008 numărul acestora a ajuns la 132.316. La polul opus, județele în care s-a construit cel mai mult sunt Suceava, Ilfov și Constanța.

Vești bune aduse de recesiune
Potrivit aceluiași site pe perioada recesiunii, adică din 2008 și până în 2010, în Caraș-Severin oamenii au început să construiască. În topul întocmit după construcțiile ridicate ne plasăm pe locul 38, cu 513 spații locative în costrucție în perioada amintită.

Se construiește și la Reșița
Deși criza economică a ridicat probleme proiectului „Reșița First”, ce aparține omului de afaceri Ioan Popa, în vara acestui an lucrările au fost reluate. „Reşiţa First” este prima şi cea mai mare investiţie imobiliară privată din oraş, suprafaţa totală construită fiind echivalentul a 3 blocuri cu 10 etaje. Atunci când va fi gata, în centru vor fi şase penthouse-uri, 71 de apartamente spaţioase şi 3.000 de metri pătraţi pentru galerii comerciale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/