Judecătoarea Adriana Stoicescu, despre Timișoara: „A ajuns orașul nimănui. Gunoaie peste tot, mizerie, praf și bizoni”

Fostul președinte al Tribunalului Timiș critică modul în care arată Timișoara, într-un mesaj postat pe Facebook. Concret, judecătoarea Adriana Stoicescu spune că în oraș găsim gunoaie peste tot, dar și „mizerie, praf și bizoni”.

Timișoara a ajuns „orașul nimănui”. Aceasta este concluzia la care a ajuns judecătoarea Adriana Stoicescu, nemulțumită fiind de faptul că orașul nu este curat, iar unii șoferi parchează pe unde apucă, chiar și pe străzile pietonale din centru.

Sunt cetăţean al oraşului, nu încalc Codul deontologic, aşa că vă spun că oraşul meu a ajuns oraşul nimănui. Gunoaie peste tot, parcă am vrea să ajungem din urmă sectorul 1, mizerie, praf şi bizoni care parchează unde îi taie capul. Mult lăudatele pietonale sunt parcări ad hoc, fără ca cineva să deranjeze nesimţirea celor care vor o ţară ca afară, dar se comportă ca la stână. Suntem jalnici în încercarea noastră de a părea civilizaţi şi europeni. Suntem doar nişte prost crescuţi cu pretenţii de Viena”, a afirmat fostul președinte al Tribunalului Timiș.

Pe de altă parte, conducerea Primăriei Timișoara este conștientă de faptul că unii șoferi parchează ilegal pe străzile pietonale din centrul orașului, dar că se încearcă găsirea de soluții. Asta în condițiile în care, susține viceprimarul Ruben Lațcău, unele firme care-și desfășoară activitatea în această zonă abuzează de permisele de acces primite de la municipalitate.

gif card de energie dacus 1000x100

Am avut o situație în care a venit un cetățean cu un Porsche să primească aviz pentru cărat de băuturi la restaurant. Suntem în situația de a retrage acest permis de acces pentru că aceste permise sunt practic abuzate. Noi suntem în situația în care în Cetate se intră fără niciun fel de bun simț. Am pus limitatoare fizice pe str. Gh. Lazăr, unde este spitalul militar, iar această stradă pietonală a devenit practic parcare publică. Unii cetățeni se urcă cu mașina pe zebră ca să o parcheze pe trotuar în dreptul Palatului Dicasterial, cu argumentul că este nevoie de a avea acces pentru mașinile speciale care transportă deținuți. Pe str. Țuțea sunt parcări în întregimea ei. Zi de zi, Poliția Locală dă sute de amenzi pentru mașinile care intră pe pietonală și parchează”, a explicat viceprimarul Timișoarei.

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/