Joacă Tabugan la două capete? Zvonurile sunt infirmate de Marcel Vela!

Desele deplasări la manifestările publice din Caransebeș ale parlamentarului și copreședintelui UNPR Caraș-Severin, Ion Tabugan, au dat naștere unor zvonuri potrivit cărora acesta ar cocheta cu PNL pentru schimbarea taberei politice.

În cursul zilei de astăzi, surse apropiate Express de Banat au declarat că acesta ar fi semnat adeziunea și ar fi intrat în PNL. Președintele liberalilor cărășeni însă, Marcel Vela, infirmă zvonurile, dar admite că s-a întâlnit cu parlamentarul la mitingul aviatic care a avut loc în weekend la Caransebeș.

„Este o informație eronată! Domnul deputat Ion Tabugan a participat într-adevăr sâmbătă la mitingul aviatic de la Caransebeș, ca parlamentar care în mandatul 2008 – 2012 a susținut mult Aeroclubul din Caransebeș. Am discutat subiecte diferite de față cu mai multe persoane. Despre vreme, despre demonstrația  acrobatică perfectă a Șoimilor României sau despre exercițiul de salvare prezentat impecabil de către piloții Ministerului Afacerilor Interne. Nu am abordat niciun subiect politic, nu am discutat nimic despre partide sau parlament”, a declarat președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, pentru Express de Banat.

Și deputatul Tabugan a infirmat zvonul și a precizat că mâine va da un vot negativ moțiunii PNL în plen.


Comments

  1. vaporeanu says:

    Oferta vazuta peste tot! De ce crezi ca vezi peste tot aceasta oferta de lucru la domiciliu? Răspuns: pentru ca suntem extrem de seriosi! Oamenii ni se alatura mereu si suntem o organizatie in plina extindere! Stai pe margine si te uiti sau participi si tu si incepi sa castigi bani? Te indrum eu pas cu pas, dupa ce ma cauti pentru mai multe detalii, la adresa de email: gheorghenecula@yahoo.com

  2. Tudor says:

    Cine se aseamănă se adună…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/