Jandarmii au scăpat un urs de cruzimea și setea de sânge a braconierilor de la Măru! Poliția le-a luat urma! UPDATE

Jandarmi din Caraș-Severin și Hunedoara, împreună cu rangerii Fauna, Flora International şi cei de la Asociația Zarand, au participat la o operațiune de salvare a unui urs prins în lațul braconierilor.

Operațiunea de salvare a avut loc într-o livadă din apropierea localității Măru. Animalul avea greutatea de 50 de kg şi a fost prins în laț cu o noapte înainte într-o livadă proprietate privată. Proprietarul livezii a anunțat paznicul de vânătoare, iar acesta din urmă, Jandarmeria. Sosiți la fața locului, jandarmii au apelat și ei la specialiștii în situații de salvare de animale, respectiv rangerii de la Fauna şi Flora International și cei de la Asociația Zarand. Rangerilor li s-a alăturat și un medic veterinar. După ce ursul a fost tranchilizat, acesta a fost eliberat din lațul în care fusese prins. Cel mai probabil, capcana a fost pusă de cei care fac braconaj în zonă. Animalului i-a fost tratată rana de către medicul veterinar, după care a fost eliberat în pădurea din jurul localității Marga. Prefectura a solicitat sprijinul AJVPS, dar membrii săi au refuzat să intervină, deși asociația gestionează fondurile de vânătoare.

Poliția investighează cazul ursului prins în laț în vederea depistării persoanelor care au pus capcana.

UPDATE 22 august, ora 13.00

„Efective din cadrul Detaşamentului 3 Caransebeş, s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că ursul a fost prins în laţ în noaptea de 18 spre 19 august, la
marginea unei livezi de pruni şi meri. Animalul a fost descoperit de proprietarul livezii care l-a anunţat pe paznicul de vânătoare al fondului cinegetic 14 Măru. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a solicitat sprijinul jandarmilor montani din cadrul Postului Vaţa de Jos, jud. Hunedoara şi a Echipei de Intervenţie Rapidă constituită pentru astfel de situaţii din rangeri, jandarmi montani şi medic veterinar în cadrul Proiectului LIFE Connect Carpathians.

Jandarmii hunedoreni, împreună cu rangerii Fauna & Flora International şi Asociaţiei Zarand şi cu un medic veterinar abilitat să folosească substanţe tranchilizante au ajuns în zonă în jurul orei 16.30 şi au tranchilizat animalul. Ursul de aproximativ 2 ani şi 100 de kg nu prezenta urme de rănire şi a fost eliberat din laţ, iar apoi supravegheat până în jurul orei 19.30 când şi-a revenit şi s-a retras în pădure”, anunță Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

Foto: opiniatimisoarei.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/