Jandarmii asigură pe schiuri ordinea publică

Pentru ca turiștii să își petreacă sărbătorile în siguranță, jandarmii au pus la punct ultimele detalii legate de modul în care vor asigura liniștea și ordinea publică în cele două stațiuni montane ale județului Caraș-Severin: Muntele Mic şi Muntele Semenic.

Pentru a evita situaţiile nedorite, jandarmii montani cărăşeni sfătuiesc turiştii aflaţi la schi să respecte regulile de folosire a pârtiilor, precum şi recomandările personalului specializat.

„În caz de accident, turiştii pot cere ajutorul Jandarmeriei Montane şi Serviciului Salvamont apelând numărul unic de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate”, a declarat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărășeni.

În paralel, oamenii legii vor lua parte la manifestările organizate în cele două municipii şi în oraşul Moldova Nouă cu prilejul sărbătoririi „Revelionului în aer liber“, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică .

„Pentru ca bucuria sărbătorii să nu fie tulburată şi pentru prevenirea oricăror fapte care să pună în umbră acestă sărbătoare, dorim ca toţi participanţii să respecte indicaţiile organelor de ordine, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/