Află aici cât costă anul acesta Revelionul la munte!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Toate locurile de cazare din zona Crivaia sunt epuizate în momentul de față. Șanse de a obține un loc cald pentru petrecerea Anului Nou ar mai fi doar pe Muntele Mic, însă rezervarea ar trebui să fie fulgerătoare.

Deși prețurile pentru petrecerea unui sejur la munte de Revelion nu sunt mici în Caraș-Severin, turiștii par să se fi gândit din timp să își rezerve un loc. Asta mai ales că, față de Poiana Brașov pachetele proprietarilor de pensiuni sunt ofertante. Unde mai pui că, de joi seară, și pârtia omului de afari Nelu Popa este funcțională, astfel că și modalitățile de petrecere a timpului liber sunt multe. În plus, și pe Muntele Semenic stratul de zăpadă este numai bun pentru schi, astfel că turiștii se pot bucura de un sejur de excepție.

Spre exemplu, la una dintre pensiunile de la Văliug, un sejur de șase nopți cu cazare și doar cu masa de Revelion inclusă se ridică la 500 de euro pentru două persoane. Un sejur de numai trei nopți, cu aceeași masă oferită turiștilor se ridică la 400 de euro. Oamenii însă, nu s-au uitat la preț, pentru că își doresc să petreacă bine de Anul Nou și aibă parte de distracție sau relaxare, după caz. „La noi, toate locurile de cazare sunt ocupate din luna septembrie. Avem turiști din toată țara, inclusiv din Baia Mare, deci vă dați seama că oamenii au fost interesați din timp de rezervare”, a spus un operator de turism.

Și la Crivaia situația este similară. Unul dintre cele mai mari hoteluri din zonă, cu o capacitate de cazare de 80 de locuri este plin ochi, iar de astăzi, turiștii încep să urce la munte. Prețurile sunt adaptate pentru fiecare buzunar. Pachetele de șase nopți, all inclusive, au plecat de la 790 de lei și au ajuns până la 1.150 de lei. „Din cauza vremii, de abia acum o săptămână s-au epuizat toate locurile de cazare. Meteorologii anunțau ninsori abundente, iar cei care trebuia să vină cu avionul au renunțat la pachet. Astfel că, locul lor a fost luat de alții și de aceea de abia de săptămâna trecută sunt epuizate toate locurile de cazare”, a spus Mihaela Stoica, administratorul unui hotel de la Crivaia.

promovare banner maxagro

Mai sunt locuri libere pe Muntele Mic
În partea cealaltă a județului, pe Muntele Mic, cam toate pensiunile și hotelurile sunt ocupate în proporție de 80 la sută, însă proprietarii lor sunt convinși că se vor ocupa în ultimul moment. „Avem turiști din București, Craiova, Timișoara și deloc din Caraș-Severin. Pachetul de patru nopți și cinci zile, la noi costă 1.000 de lei de persoană”, a declarat pentru „Express de Banat” proprietarul unui hotel de pe Muntele Mic.

 

 

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/