Un dosar penal cu prejudiciu de 200.000 lei, în care sunt investigate posibile infracțiuni comise în comuna Mehadia, este în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș!
Inspectorii Curții de Conturi au sesizat organele de urmărire penală după ce au depistat mai multe nereguli financiare la Primăria Mehadia, în urma controalelor efectuate în cursul anului trecut. Despre o serie întreagă de nereguli a vorbit și actualul primar al comunei cărășene, Grigore Bardac, cel care s-a luat cu mâinile de cap imediat de a preluat fotoliul de primar de la Iancu Panduru.
„Curtea de Conturi a găsit sume considerabil de mari cu chitanțe stornate. Adică, omul venea și își plătea dările, primea chitanță și pleca spre casă, apoi angajatul Primăriei de la Taxe și impozite storna factura și lua banii. Acei bani nu erau fiscalizați! Dacă aruncai chitanța, anul următor te trezeai cu impozitul restant. Iar fără chitanță nu ai cum să demonstrezi contrariul. Pe zi ce trece crește numărul persoanelor păgubite și vorbim de sume imense! Am multe sesizări pe care le-am înmânat organelor de cercetare penală să vină să verifice deoarece, cu siguranță, sunt și alte ilegalități pe care eu nu le pot identifica!”, a declarat primarul Bardac pentru expressdebanat.ro.
Și asta nu e tot, atrage atenția noul edil-șef. În comună nu există rețele moderne de apă, canalizare și chestiuni elementare ce țin de civilizație pentru că nu s-ar fi colectat taxe și impozite în scop electoral. „Am constatat pagube de miliarde de lei vechi însemnând impozite și taxe neachitate de oameni care nu au fost deranjați cu nicio citație. Cred eu ca să nu fie deranjată masa electorală. Nu cred că se mai întâmplă în vreo localitate ca amenzile date de organele abilitate să nu fie introduse în debit la Primărie. Există foarte multe clădiri, sedii de firme cu cifre de afaceri considerabile care nu sunt supuse impozitului. Sper ca până la jumătatea mandatului să rezolv aceste probleme. Nu e ușor să constați că sunt persoane care nu-și plătesc impozitul, că s-au eliberat documente false pentru a fi puse în posesie terenuri sau pentru a fi înmatriculate mașini. Nu-mi rămâne decât să iau calea legii, să mă adresez organelor cercetării penale sau celor îndreptățite pentru a verifica aceste lucruri. Adeverințe, certificate fiscale scrise cu mâna în 2020?! Se eliberau documente false în vederea intabulării, a înscrierilor de mașini care ulterior nu mai erau nici supuse impozitelor. Astfel se generau pagube comunei!”, a mai spus primarul de la Mehadia.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Oravița s-a gătit de sărbătoare și este mai animată ca oricând. Străzile și clădirile au fost frumos decorate, la fel și vitrinele magazinelor. În aer plutește atmosfera de sărbătoare,...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Roxana Bălan |
05 December 2025
Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident produs la Topleț
Ioana Toma |
05 December 2025
Raluca Pantea |
05 December 2025
FOTO. Nuielușele de Moș Nicolae, vedetele zilei în Timișoara
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

