FOTO: Italienii au vizitat Consiliul Judeţean!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a fost vizitat astăzi de un grup de elevi români şi italieni. Întâlnirea face parte din parteneriatul educaţional „Europa – valori şi rădăcini comune”, iniţiat de Liceul Teoretic „Diaconovici Tietz” din Reşiţa.

Reprezentanţii unităţii de învăţământ din municipiul de pe Bârzava desfăşoară o nouă întâlnire din cadrul parteneriatului educaţional încheiat între liceul „Diaconovici Tietz” şi Institutul „Ghandi” din Merano, Tirolul de Sud, Italia. Proiectul adună laolaltă tineri din Merano şi din Reşiţa care vor reuşi, cu timpul, să lege prietenii durabile între cele două regiuni. După ce au vizitat Muzeul de Locomotive din oraşul de pe Bârzava, şcolarii s-au aflat astăzi şi la Palatul Administrativ, unde au fost aşteptaţi de preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde.

frunzaverde

Este un  moment foarte bun în dezvoltarea la acest nivel a relaţiilor europene. Cu atât mai mult cu cât sunt foarte multe similitudini în evoluţia istorică dintre Tirolul de Sud şi Caraş-Severin, o experienţă care  este cultivată de dascălii de la Tietz şi cei de la  „Ghandi”. Cred că participarea elevilor, în egală măsură, denotă suficient entuziasm în acest sens, tocmai pentru ca reuşita acestui program să fie indubitabilă. Sunt enunţate şi alte idei în legătură cu noi dezvoltări”, a explicat Sorin Frunzăverde, şeful executivului cărăşean. Acesta a fost felicitat în cadrul întâlnirii de către conducerea liceului Diaconovici Tietz, fiindu-i oferită o diplomă în semn de mulţumire.

Noi experienţe pentru tineri

Noi am fost prima dată în Italia, acolo ne-am cunoscut cu toţii, am dobândit experienţă nouă, pentru că fiecare dintre noi a stat la câte o familie, am cunoscut oameni noi, am avut diferite activităţi interesante. De data aceasta, noi am încercat să le arătăm italienilor oraşul nostru, judeţul nostru, care este diferenţa între sistemul nostru de învăţământ şi sistemul lor şcolar şi sperăm să fie surprinşi în continuare de ceea ce vor mai vedea, aşa cum am fost şi noi când am stat la Merano”, a declarat Romina Frenţ, elevă în clasa a X-a la Liceul „Diaconovici Tietz” din Reşiţa.

DSC_1354  DSC_1324

promovare banner maxagro

Coordonatorii proiectului sunt de părere că vizita italienilor în Caraş-Severin reprezintă ceva mai mult decât s-au aşteptat aceştia. „Elevii se simt foarte bine în Reşiţa şi în judeţ. Speranţa mea, dincolo de achiziţiile pe care copiii o fac în aceste zile şi pe care au realizat-o la Merano în cadrul întâlnirii din mai, este că ei vor fi cei care vor pune în legătură cele două regiuni pentru a dezvolta proiecte de durată şi în mai multe planuri”, a fost părerea profesoarei Florica Molnar din cadrul liceului reşiţean.

florica molnar

Programul tinerilor continuă

Mâine, elevii vor avea parte de o excursie pe traseul Reşiţa – „Morile de Apă” de la Rudăria – Eftimie Murgu – Băile Herculane – Orşova – Defileul Dunării – Mraconia – Reşiţa. Ziua de joi o vor petrece în cadrul mai multor ateliere de lucru, atât în şcoală cât şi în afara unităţii de învăţământ, iar vineri italienii se vor întoarce la ei acasă.

DSC_1342 DSC_1351

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/