Dacă pentru noi este Ziua Națională a României, 1 Decembrie este o zi importantă și pentru alte nații din jurul lumii. Unirea de la 1918 este cel mai important pas pentru România în decursul istoriei, însă multe alte lucruri mărețe sau demne de menționat s-au întâmplat la aceeași dată în lumea întreagă.
Nu suntem singurii care au ca 1 Decembrie o zi ce merită sărbătorită. Alături de noi, pe 1 Decembrie 1918 Serbia, Muntenegru, Macedonia, Slovenia, Croația, Dalmația, Voivodina și Bosnia-Herțegovina se unesc în “regatul sârbilor, croaților și slovenilor”.
Pentru noi această zi înseamnă unire, însă pentru alții 1 Decembrie are o cu totul altă semnificație. La 1 Decembrie 1640, Portugalia își câștigă independența față de Spania și instalează la conducerea țării un nou rege.
La aceeași dată, însă 200 de ani mai târziu, tot în Europa, cel mai iubit povestitor din copilăria tuturor, autorul cărților Mica Sirenă, Degețica și Rățușca cea Urâtă, Hans Christian Andersen se lansează pe piața tiparului cu primul său volum de povestiri.
Pentru Statele Unite ale Americii, data de 1 Decembrie semnifică alegerea capitalei. Washingtonul devine cel mai important oraș al SUA, în 1800, după nouă ani de la înființare. 78 de ani mai târziu, tot pe 1 Decembrie, la Casa Albă a fost instalată prima linie telefonică. În 1959, SUA, alături de alte 12 state, semnează Tratatul Antarcticii, prin care se interzicea efectuarea de teste militare în Antarctica.
Multe personalități au văzut lumina soarelui pe data de 1 Decembrie. Regele Ludovic al VI-lea al Franței a venit pe lume în 1081, iar doi ani mai târziu s-a născut una dintre primele femei istoric cunoscute, prințesa bizantină Anna Comnena, cea care a scris opera biografică Alexiada. Cunoscutul regizor, comedian și actor american, Woody Allen, al cărui ultim film scris și regizat este To Rome With Love, s-a născut pe 1 Decembrie 1935.
1 Decembrie este şi Ziua Mondială de Luptă împotriva SIDA, ocazie cu care autorităţile sanitare atrag atenţia asupra pericolului acestei boli.