Istoria Operei Naționale Române din Timișoara, într-o expoziție inedită

opera1

Opera Națională Română din Timișoara împlinește 75 de ani de la înființare, astfel că Muzeul Național al Banatului organizează o expoziție-tribut cu ocazia acestui eveniment. Expoziția se deschide sâmbătă, la Bastion, și aduce în fața vizitatorilor istoria instituției.

Muzeul Național al Banatului anunță că organizează o expoziție-tribut Operei Naționale Române din Timișoara, la cei 75 de ani de la înființare. Evenimentul intitulat „Accente lirice în capitala Banatului” este organizat în colaborare cu Opera Națională Română din Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, și se deschide în mansarda B1 a bastionului Maria Theresia, sâmbătă, 9 aprilie, la ora 18.00.

Expoziția va aduce în fața vizitatorilor istoria Operei Naționale Române din Timișoara, dar și diferite personalități sonore ale domeniului.

Prima ediție a expoziției îl are în prim-plan pe regretatul Corneliu Murgu (25 iulie 1948  – d. 27 aprilie 2021), cel care a stat la cârma instituției timp de aproape două decenii, dar și solist internațional. Expoziția include viața, cariera artistică și activitatea managerială a artistului, vor fi prezentate rolurile maestrului pe scenele marilor instituții de cultură ale Europei, dar și colaborările naționale. Vor fi expuse atât panouri informative, cât și obiecte personale, costume din spectacole, afișe, documente, corespondență, părți ale decorurilor de spectacol”, a informat Muzeul Național al Banatului.

De asemenea, potrivit reprezentanților instituției, în cadrul deschiderii expoziției vor avea loc și evenimente artistice muzicale, acestea desfășurându-se de asemenea și pe parcursul expoziției pe simezele Bastionului Theresia.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/