Istoria minciunilor se repetă? „Domnul Cuc azi promite, mâine n-are bani, poimâine nu mai e ministru”

Vremea nefavorabilă nu pare singurul factor care să-mpiedice materializarea celor 30 de km de covor asfaltic pe DN57 (Oravița-Moravița), promiși de ministrul Cuc până la sfârșitul acestui an. Un fost prim-ministru pune la-ndoială inclusiv credibilitatea actualului ministru al Transporturilor.

De la a promite un lucru și până la a-l materializa e cale lungă. Aceasta este părerea liderului Pro România, Victor Ponta, cu privire la inițiativa ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc: modernizarea drumului național ce leagă Oravița de Moravița. Cu privire la termenul limită al finalizării celor 30 de km de covor asfaltic (31 decembrie 2019), fostul prim-ministru are motivele lui pentru a-și exprima reticența și declară pentru expressdebanat.ro: „Mi-aș dori ca acest drum să fie gata până la sfârșitul anului, dar nu cred că va fi gata. Din păcate, domnul Cuc a mai fost o dată ministru, a promis multe lucruri, l-au dat afară chiar ai lui. Și asta pentru că doar promitea și nu făcea. Acum, l-au pus la loc. Iarăși promite și iarăși nu face!”.

Liderul Pro România subliniază că, prin modernizarea tronsonului respectiv, oamenii din Clisura Dunării și nu numai ar ieși de sub umbra izolării: „Cred că e foarte mare nevoie și de acel drum, în general, de toate legăturile pentru această zonă. Pentru că, altfel, oamenii sunt izolați de marile centre urbane: și de Reșița, și de Timișoara. Deci, infrastructura e importantă”.

Totodată, Victor Ponta le sugerează oamenilor să nu se culce pe-o ureche, așteptând doar finanțarea guvernamentală, ci să ia în calcul banii europeni: „Vă spun un lucru: cei mai buni bani sunt banii europeni. Domnul Cuc azi promite, mâine n-are bani, poimâine nu mai e ministru și ați uitat de el. Banii europeni sunt cei mai buni și de aceea ar trebui să-i folosim”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/