Mi-am luat Ferrari. Mă ajută cineva cu cauciucurile de iarnă?

Sâmbăta trecută a fost un triumf pentru sportul reşiţean. Echipa de handbal băieţi a promovat în prima ligă, iar echipa de fotbal a promovat în cea de-a doua ligă. La acestea se adaugă şi calificarea mărşăluitorului reşiţean Narcis Mihăilă la Campionatul Mondial de Atletism de la Doha, ce se va desfăşura anul acesta. Cum spuneam, un sfârşit de săptămână minunat. Cu Narcis este altceva. Legitimat la Club Sportiv Universitatea Reşiţa, finanţarea este asigurată. Ce-i drept, nu uşor, dar Tavi Măzăran pare a fi pus mâna pe butoiul de miere şi duce Reşiţa pe la Olimpiade şi Campionate Mondiale, aproape cum ar merge vecinii mei de la Ţerova cu lapte la oraş. În schimb, cele două echipe proaspăt promovate vor fi obligate să ridice ştacheta cheltuielilor. Or, ambele sunt finanţate de Primăria Reşiţa. Este instituţia în cauză capabilă de a se ţine de amândouă? Cum îl ştiu pe primar, copil deştept, musai va găsi ceva sponsori. Că dacă nu, cam greu. Şi dacă onor contribuabilul iubitor de şah, de exemplu, se sesizează că din banul lui se face fotbal şi handbal, iar şahistului său, maestru prin competiţia românească, i se refuză până şi banii de o shaorma, cu siguranţă nu îi va pica prea bine. Dar felicitări noilor promovate, felicitări suporterilor şi conducătorilor. Şi îmi doresc din tot sufletul ca finanţatorul celor două echipe să găsească banii necesari pentru a pune la iarnă cauciucurile de sezon pe noii cai putere ai sportivilor ce au promovat.

banner 970 x 250