IREAL. Danubius Expres, drumul de mare viteză trimis de România la Bruxelles pentru finanțare, trece prin mijlocul Aeroportului Caransebeș! (VIDEO)

casinoherculane by sungarden

Omul de afaceri Gabriel Olariu a redeschis după foarte mulți ani aeroportul din Caransebeș, dar imediat după aterizarea primului avion cu pasageri a descoperit ceva incredibil. În master planul de transporturi e inclus un drum expres care urmează să intersecteze pista aeroportului! Practic, Ministerul Transporturilor avizează Drumul Expres Danubius care trece prin aeroport și tot Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă, autorizează Aeroportul Caransebeș!

„Pe pe site-ul Ministerului Transporturilor există proiectul de construcție a Drumului Expres Lugoj – Craiova. Drumul acesta este prevăzut să treacă exact prin mijlocul pistei aeroportului de la Caransebeș! Îngrijorarea mea este că dacă acest proiect va ajunge la un stadiu avansat de proiectare și nu se vor lua măsuri. Noi ne dorim ca acest drum de mare viteză să treacă pe lângă aeroport, să avem coborâre la aeroport, dacă putem să refacem și linia ferată care mergea înainte la aeroport, astfel ca acest aeroport să fie conectat cu cât mai multe mijloace de transport, să aibă coborâre spre drumul de Muntele Mic”, spune omul de afaceri care a reușit ceea ce părea imposibil, readucerea aeroportului din Caransebeș pe harta aeroportuară a României.

Odată înseninat cerul de deasupra Caransebeșului, Gabriel Olariu a descoperit oportunități uriașe. Totul se poate ruina însă dacă acest drum chiar va fi aprobat cândva așa cum pare să fi fost proiectat. Cu ochii închiși! Altfel, e greu de explicat cum cineva poate desena un drum de o asemenea importanță pe hârtie fără să țină cont de nimic ce-i iese în cale. „Ceea ce noi ne dorim să facem acolo este mai mult decât un aeroport. Vorbim de ceva ce va însemna ceva pentru România, nu numai pentru zona de Vest. E posibilă la Caransebeș o pistă de cel puțin 3.600 de metri, o pistă pe care pot să aterizeze avioane până la 400 de tone. Atunci, Caransebeșul va putea deveni primul hub de Cargo din România care se află la distanță egală între Asia și America. Caransebeșul nu este o miză mică, este o miză foarte mare! Dacă noi tragem un drum acolo, am închis dezvoltarea acestui obiectiv Aeroportul Caransebeș. Eu cred că s-ar putea face un proiect extraordinar cu acel drum de mare viteză, cu aeroportul, cu drumul spre Muntele Mic, cu drum spre Caransebeș, deci lucrurile ar putea să arate într-adevăr spectaculos. Pentru mine a fost șocant când am văzut master planul pe site-ul Ministerului Transporturilor”, a declarat Olariu, în premieră pentru Express de Banat.

 

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Cum e posibil ca o structură din subordinea Ministerului Transporturilor să autorizeze aeroportul din Caransebeș știindu-se foarte bine la nivel de minister că pista urmează să se intersecteze cu un drum de mare viteză?! Cum e posibil ca acest proiect să fie trimis la Bruxelles pentru finanțare fără ca proprietarul de drept al aeroportului, Consiliul Județean Caraș-Severin, să fie măcar întrebat dacă există vreun plan cu acel obiectiv?! Așteptăm răspuns la aceste întrebări de la oficialii ministerului.

Până atunci trebuie spus că Drumul Expres Danubius ar trebui să lege Lugojul de Craiova, că are o lungime de aproximativ 200 de kilometri și că e planificat pentru implementare în perioada 2021-2026. Valoare?! 1.345 milioane euro!

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/