Ionuț Popovici stinge fumigenele aruncate în curtea PMP. „La noi casa e închisă!”

Prin schimbările total neașteptate de pe scena politică națională și mai ales locală multe uși s-au deschis, însă altele s-au închis. Definitiv, dacă e să-i dăm crezare președintelui PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici. Cu ce partid s-au încheiat discuțiile, pe care acesta nu mai e dispus să le reia?

Ușa biroului în care lucrează Ionuț Popovici sunt deschise pentru oricine, indiferent de culoarea politică, însă doar în cazul biroului din Consiliul Județean Caraș-Severin. În ceea ce privește biroul din Partidul Mișcarea Populară, ușa este ferecată pentru un partid, paradoxal, pentru unul de dreapta. Decizia a fost luată după o experiență neplăcută, care datează chiar de la începutul mandatului din forul județean, din anul 2016.

Recunoaște că, în mod natural, alianța în Consiliul Județean ar fi trebuit să fie între PMP și PNL, însă orientarea spre PSD are un motiv întemeiat, dialogul cu liberalii fiind unul… greoi.

„Noi suntem un partid de dreapta, dar și această doctrină are niște limite. Când cineva te ia peste picior sau face bășcălie… Când președintele liberalilor te sună și îți spune: «Du-te până la spital și vorbește cu Jaro Marșalic!»… Cred că am spus tot. Așa am început dialogul. De la președintele Traian Băsescu am învățat regula dialogului. Așa că l-am sunat eu pe domnul Jaro Marsalic să ne întâlnim. Și ne-am pus la masă și a început povestea cu întrebarea: «Tu ce vrei?» Păi ce să vreau când mă ia cineva peste picior? Nu mai vreau nimic. Îmi văd de ale mele”, a povestit Ionuț Popovici în interviul live realizat în redacția Express de Banat.

Eșuarea negocierii nu a reprezentat un regret pentru liberali, aceștia cerând, la trei ani distanță, demisia lui Ionuț Popovici din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. S-au răzgândit însă chiar în timpul ședinței în care solicitarea ar fi urmat să fie dezbătută… A fost una dintre cele patru hotărâri de Consiliu Județean inițiate de PNL în cei trei ani scurși de la alegeri.

Chiar dacă spune că ușa sa a fost mereu deschisă inclusiv pentru liberali în ceea ce privește propunerile administrative, nu a venit niciun consilier județean PNL să poarte vreo discuție cu el, dezvăluie Popovici. Nici măcar tensiunile actuale din interiorul PSD nu i-au determinat pe cei din PNL să se apropie de colegii lor de dreapta. „Sunt politicieni cu mai multă experiență decât mine care privesc politica cu stomacul. Dacă dumnealor așa înțeleg să se comporte, să fie sănătoși, să meargă în campanie, să meargă prin târguri. Eu am un drum separat de cel al PNL. Este exclusă fuziunea PMP-PNL. Nu există așa ceva. Astea sunt fumigene aruncate intenționat pentru a destabiliza electoratul PMP și colegii între ei. Le-aș recomanda celor care îi ofertează pe colegii mei să meargă în altă parte, că la noi casa e închisă”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/