Bolnav la stat, sănătos în privat? Plângeri penale în teatrul reșițean!

Absent fiind la „piesa de teatru” din stradă a directorului artistic Dan Mirea, superiorul său, Florin Ionescu, nu tolerează astfel de comportamente și răspunde acuzelor aduse la adresa sa.

După ce unul dintre actorii reșițeni și-a mutat scena în fața Teatrului de Vest Reșița, managerul Florin Ionescu, deși evită să acorde prea mare importanță scenei făcute de Dan Mirea, răspunde acuzațiilor de a nu fi un manager în conformitate cu legea: „Nu asta e problema teatrului! Teatrul are cu totul alte probleme. Faptul că nu avem spațiu de depozitare a decorurilor, doar unul impropriu la TMK, primit și ăla de milă, probabil, doar ca să nu le punem în stradă… Faptul că nu avem atelier pentru decoruri… este o altă problemă gravă. Când facem decorurile avem un singur om, un singur post de tâmplar, împreună cu toată lumea care poate ajuta. Atunci când este vreme bună, decorurile se fac în parcare. Când este vreme rea, tâmplarul se înghesuie pe scenă să facă decoruri. Astea sunt probleme reale ale teatrului”.

Florin Ionescu își spune punctul de vedere vis-a-vis de problema absențelor lui Dan Mirea: „A intrat în nenumărate nemotivate. În tot acest timp, domnul respectiv a montat un spectacol la Teatrul de Operă și Operetă din Galaţi, aşa cum apare pe pagina de Facebook a teatrului. Acest lucru este interzis de regulamentul de ordine interioară al teatrului. Ca reacție din partea celorlați colegi, am fost întrebat: «Pot și eu de mâine să nu mai vin și să fiu plătit?». Depășește puterea mea de înțelegere. Să lucrezi în altă parte, să iei bani pentru prestări servicii în privat și să vrei, în același timp, și instituția de stat să te plătească… este incredibil unde s-a ajuns!”, ne mai spune managerul.

Din poziția de manager, Florin Ionescu se simte obligat să ia măsuri: „Am sesizat comisia de disciplină, pentru a treia oară într-un an, pentru absenţe nemotivate. Am un raport, iar pe baza lui voi lua o decizie. Aşa spune legea! Ceea ce s-a întâmplat în luna septembrie este foarte, foarte grav. A mai fost nemotivat şi în august. În aprilie l-am dat în judecată pentru calomniile din presă. Există presupunerea plauzibilă că în timpul concediului medical a prestat activităţi într-un alt teatru, nu contează unde. Teatrul de Vest a depus două plângeri penale: una pentru vară şi una pentru acum. De aici încolo e treaba procurorilor să cerceteze”.

În speranța că se va termina cât mai repede aceasta piesă de teatru tristă, Florin încheie: „Eu nu mă simt într-un conflict. Eu aplic legea. Se va termina în momentul în care dau decizia. Așa sper. Decizia luată va stabili ce tip de mustrare va fi aplicată lui Dan Mirea”.

Protestul organizat de Dan Mirea în fața teatrului reșițean:

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/