Ionuț Popovici: „Nu pot decât să le dau dreptate liberalilor: #sepoate și în Caraș-Severin!”

Eveniment neașteptat în planul politic al județului Caraș-Severin. Ionuț Popovici, candidatul PMP la președinția Consiliului Județean, este de acord cu sloganul adoptat de liberali! Însă nu fără să îi taxeze în stilul său ironic.

Ionuț Popovici nu se relaxează nici măcar în zilele de weekend. Așa se face că duminica i-a fost tulburată de o dilemă: până și regulile politice sunt făcute pentru a fi încălcate? Nelămurirea liderului PMP s-a născut din contradicția dintre spusele și faptele liberalilor: nu se acceptă oameni din alte partide, dar, potrivit știripesurse.ro, 15% dintre candidații PNL la nivel național provin din alte formațiuni.

„Stau și mă întreb cum pot liberalii să invoce sinceritatea în fața alegătorilor, când, potrivit celor de la știripesurse.ro, 15% dintre candidații lor la primăriile din țară provin din alte partide? Să nu-și asculte ei șeful pe linie de partid? Să ignore cu desăvârșire ceea ce devenise chiar un soi de slogan al PNL?”, transmite Ionuț Popovici.

Candidatul PMP la președinția Consiliului Județean scoate în evidență situațiile de acest gen apărute în Caraș-Severin:

„Chiar și în Caraș-Severin, liberalii au deschis larg ferestrele și ușile partidului, nu pentru a-l aerisi, ci pentru a-l «intoxica». Pentru că, nu-i așa?, traseiștii sunt toxici, ei vor fi evitați total de PNL… la nivel declarativ! 11 transferuri a bifat PNL în Caraș-Severin. O fi mult, o fi puțin? Să decidă alegătorii! Cât de bun o fi partidul ăsta, dacă își încalcă propriile reguli pentru a găsi oameni pe care să-i pună pe lista de candidați?”, se întreabă Ionuț Popovici.

Acesta enumeră 11 persoane care au schimbat partidul în ultimii 4 ani, iar acum candidează din partea PNL:

Oliver Ieremici – Berzasca
Ion Coilă – Buchin
Iosif Giia – Ciudanovița
Petru Hațegan – Iablanița
Mihaela Drăgilă – Lăpușnicu Mare
Ion Urechiatu – Mehadica
Flavius Novacovici – Pojejena
Pavel Verindeanu – Prigor
Gruia Țunea – Șopotu Nou
Mihuți Belci – Turnu Ruieni
Dănuț Mușa – Vărădia

„Nu pot decât să le dau dreptate liberalilor: #sepoate și în Caraș-Severin!”, a concluzionat Ionuț Popovici.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/