Ionuț Popovici întărește echipa în perspectiva alegerilor locale și parlamentare din acest an

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

PMP Caraș-Severin a anunțat astăzi aderarea la formațiunea condusă de Ionuț Popovici a doi politicieni care au activat până nu de mult la alte partide. Este vorba de Mariana Molnar, fost consilier local liberal în Băile Herculane, și Lucian Voina, care timp de mai mulți ani a activat în ALDE.

Mariana Molnar s-a remarcat prin pozițiile sale critice luate împotriva acțiunilor promovate de primarul care i-a fost și coleg de partid, Cristian Miclău. Sătulă de greșelile repetate ale acestuia, de lipsa de viziune, a unui program real de relansare a stațiunii de pe Valea Cernei, a demisionat nu doar din Consiliul Local Băile Herculane, ci și din PNL.

Mariana Molnar și-a motivat astfel gestul de a părăsi PNL, într-un moment în care acesta ajunsese la guvernare: „De ani de zile în Herculane nu se mai întâmplă nimic, ba dimpotrivă, se observă un regres evident. Mult timp am încercat, pe partea asociației de turism pe care o am, să mișc lucrurile din loc, să fac cât mai multe acțiuni pentru oraș. Am crezut că dacă intru în politică pot face mai mult. În cei patru ani am fost, poate nu într-un conflict, ci într-o bătălie mută, care mi s-a părut nefirească pentru tot felul de obiective care erau normale, iar din acest motiv nu mi-am mai găsit locul acolo.”

Al doilea nume nou în echipa PMP este cel al prof. Lucian Voina, care va coordona activitatea pe Reșița a organizației și va fi unul dintre vicepreședinții PMP Caraș-Severin.

1000x100 (4)

„De astăzi mă alătur echipei condusă de domnul Ionuț Popovici după un parcurs de patru ani în ALDE, parcurs care pentru mine s-a oprit în luna ianuarie a acestui an. Demisia din această formațiune a fost una din motive personale ce țin de principii și de unele decizii luate în mod netransparent de conducerea ALDE Caraș-Severin. Am fost și rămân un om de echipă, perseverent și dedicat unei cauze corecte. În ianuarie am vrut să renunț de tot, dezamăgit de tot ce se întâmplă pe scena politică, însă Ionuț Popovici m-a făcut să mă alătur proiectului PMP care, personal, îmi doresc să prindă consistență pe viitor”, a mărturisit fostul lider ALDE.

Lucian Voina a lăsat să se înțeleagă că alături de el vor veni alți foști „aldiști“ care îi împărtășesc opțiunea de a trece la PMP și l-au încurajat când a demisionat din formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu.

Ionuț Popovici este convins că PMP a făcut două „achiziții” foarte bune și speră să câștige Primăria Băile Herculane.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/